Soţia judecătorului Toni Greblă califică drept un circ întregul dosar în care este implicat fostul judecător CCR. –
Mihaela Greblă îi acuză pe procurori că au fabricat probe, pentru că nu existau învinuiri suficiente la dosar astfel încât soţul ei să fie reţinut.
„În momentul în care s-a făcut circul acesta, trebuiau găsite nişte probe pentru a justifica măsura pe care ei o propuseseră. (…) Când faci asemenea circ trebuie să şi susţii, şi când erau probele de dosar cu veniturile de la aşa-zisa fermă, nu era suficient. Probele erau aşa-zisele capre, pentru care sunt acte foarte clare că nu erau în proprietatea noastră”, a fost reacţia Mihaelei Greblă la Antena 3.
Avocatul fostului judecător CCR a spus că noutatea în dosar ar fi că Toni Greblă ar fi încercat să vândă 50 de capre prin persoane interpuse.