Dan Diaconescu a fost luat prin surprindere de condamnarea la închisoare cu executare, el pregătind un discurs de achitare, după cum a declarat înainte să fie încarcerat pentru infracţiunea de şantaj.
Mario Diaconescu, fratele fostului şef OTV, a povestit cum s-a comportat acesta în ultima perioadă doar ca să fie totul bine.
”N-aveaţi cum să daţi de el. S-a ascuns, săracu’. Şi n-a mai răspuns nici la telefon ca să nu i-l asculte. A stat cu fetiţa, a vrut să fie mereu lângă ea. Ştiţi cât o iubeşte de mult. A preferat să nu iasă din casă. A zis că, dacă tace, e mai bine. Părinţii sunt dărâmaţi, nu se aşteptau. Părinţii sunt dărâmaţi, nu se aşteptau. Dan a sunat-o pe mama acum câteva minute şi cred că s-a predat sau urmează să se predea. Eu nici n-am apucat să vorbesc cu el azi. Abia am aflat sentinţa şi am vorbit cu ăi bătrâni să-i liniştesc. (…) Dan se aştepta să fie condamnat. Se aştepta la 7 ani de puşcărie. Că în România se poate orice. Presupun că ştiţi că e nevinovat, total nevinovat. Eu ştiu sigur că e nevinovat, iar părerea mea nu poate fi alta decât că totul este execrabil. E mânărie pe faţă, ce să mai zic. Unii pot spune că este politic, de când e Dan cu PP-DD, dar, altfel, e de la răutatea din ţara asta, de la invidia fanariotă sau de pe timpul lui Burebista. Răutate omenească, asta e în primul rând. Nu ştiţi că procurorul, la tribunal, a zis că ştie el că e prea bogat Dan ca să nu fi furat?! Aşadar, ce să mai discutăm, astea trebuie scrise pe frontispiciul ţării!”, a spus fratele lui Dan Diaconescu, pentru ziarul ring.