Când, „pe vremea mea!”, nu existau aceste forme seci de comunicare, „bit”-izate, oamenii poate se certau mai des, dar se și înțelegeau unul pe altul mai bine…
Când, „pe vremea mea!”, un bărbat făcea curte unei femei (o „vâna”, cum deja susțin chiar și femeile!), îi lansa tot felul de invitații (plimbări în parc, cinema, cofetărie, barca în Cișmigiu sau Herăstrău, teatru etc.), cu obligatoriul buchet de flori, pe când acum se cam rezolvă totul cu cât…eva „emoticoane” pe „Messenger” și câteva „postări” sugestive pe „Facebook”…
Când, „pe vremea mea!”, oamenii aveau câte o bucurie, o povesteau exuberant prietenilor, pe la niște agape ce rămâneau de pomină, iar astăzi doar aruncă prin „rețea” și „postează” fotografiile bucuriei…
Când, „pe vremea mea!”, apărea câte-o tristețe, consolările se exprimau „în direct” (la orice oră, nu numai la cele de „maximă audiență”!), pe când acum ajunge câte o postare de un rând la „comment” sau câte un „RIP”, alăturat aceleași fotografii cu lumânarea aprinsă într-un căuș de palme…
Când, „pe vremea mea!”, câte unul îi supăra pe mai mulți, se convocau întruniri lămuritoare, pe când astăzi se dă, simplu și imediat, „block”…
Când, „pe vremea mea!”, eram EU, vorbeam oamenilor să mă înțeleagă și să-i lămuresc. Acum, scriu doar pe un „perete”, la un „cont”, sugerat de un „profil”…
Cât s-a schimbat lumea!
O fi bine?!
