Home Actualitate Cât este TVA-ul la alimente în alte țări

Cât este TVA-ul la alimente în alte țări

by I. B.

 

După anunțul guvernului Ponta de reducere a TVA la mâncare la 9%, jurnaliștii de la cursdeguvernare.ro au realizat o comparație între nivelul taxei din România și din alte țări din Europa. Iată ce a ieșit:

 

Ratele cele mai mici sunt în Luxemburg 3%, Spania şi Italia – 4% şi Irlanda – 4.8%. În schimb, în Danemarca şi Estonia taxa este la valoarea standard, de 25%, respectiv 19%. La fel este şi în Bulgaria şi Slovacia, unde nivelul TVA se ridică la 20%.

În Germania, cota standard a TVA este de 19%. Însă pentru produse alimentare, taxa pe valoare adăugată este de 7%. Nu acelaşi lucru este valabil şi în restaurante, unde se aplică valoarea standard.

În Franţa, TVA la alimente şi produse alimentare, precum şi la băuturile nealcoolice  este de 5,5%. Nivelul standard este de 20%. În restaurante, se aplică un TVA de 10%, cu excepţia băuturilor alcoolice, cărora li se aplică nivelul standard al TVA, de 20%.

Marea Britanie a eliminat TVA la produse alimentare şi alimente, însă nivelul standard de 20% li se aplică               restaurantelor.

 

Ungaria aplică, din 2009, un TVA de 18% la lapte şi produse lactate, brânzeturi, lapte praf, precum şi la produsele în componenţa cărora intră cereale, făină, amidon şi lapte. Altfel, TVA în restaurante este de 27%, rata standard.

Integral pe cursdeguvernare.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.