Sâmbătă 3 mai 2014, de la ora 17, în sala de concerte a castelului, vor evolua laureaţii Concursului Drumul spre celebritate, după cum anunță un comunicat de presă al organizatorilor.
Remarcaţii ediţiei a IV a a competiţiei cu un pronuntat caracter interactiv si cu cel mai numeros juriu – fiecare spectator avand drept de vot, sunt: violonista Simina Croitoru, violoncelistul Horaţiu Luduşan şi fagotistul Mihai Boboiescu. Aceştitineri extreme de valoroşi, acompaniaţi de pianista Verona Maier, vor interpreta opusuri de: Pablo de Sarasate, Fritz Kreisler, Robert Schumann, Piotr Ilici Ceaikovski, Gaspar Casaado şiJean Francaix.
Violonista Simina Croitoru este studentă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, are 24 de ani si 24 de premii la competiţii nationale şi internationale, majoritea premii I. A concertat cu aproape toate filarmonicile ţării, iar numărul recitalurilor este impresionant. A cântat în Austria, Italia, Germania, Ungaria, Elveţia, Cehia.
Violoncelistul Horaţiu Luduşan s-a născut în 1993 la Cluj Napoca, iar acum este student în anul al II lea la Universitatea Nationala de Muzica Bucuresti. A strâns până în prezent 18 premii nationale. A fost solist al Filarmonicii Transilvania, a participat la cursurile de maiestrie susţinute de: Marin Cazacu, Götz Teutsch, Umberto Clerici, Razvan Suma, László Fenyö.
Fagotistul Mihai Boboiescu este din Bucureşti şi are 25 de ani. A obţinut premii la concursuri naţionale şi la Olimpiadele de muzică. În perioada 2005 – 2010 a colaborat cu diferite orchestre şi ansambluri camerale, dintre care amintim: Orchestra Naţionala de Tineret, Orchestra Inginerilor, Orchestra Medicilor, Orchestra „Tinerimea Română”.
Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută completând un formular pe site-ul https://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-iii-editia-a-iv-a/
Programul complet al stagiunii pe:
https://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com
Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin Programul “Oportunităţi la tine acasă”, Radio Romania Cultural, Asociaţia Cultural – Sportivă Pro Valores.