Divizarea pestrita a dreptei romanesti vine, la drept vorbind, dintr-o spectaculoasa lipsa de cultura politica. Spre deosebire de centrul liberal, preocupat de libertati civile si afaceri, si in opozitie cu stanga, care se ocupa in principiu cu „poporul” in logica umanista a lui „sa fie bine”, dreapta e infinit mai complicata, mai rigida si mai dependenta de rationamente tacticoase. Rationamente care – sa fim sinceri – sunt accesibile doar dupa ureche tarafului popular condus de Elena Udrea si Emil Boc.
Nicaieri, in nicio alta zona ideologica, cu alte cuvinte, ordinea, coerenta, buna asezare doctrinara nu se arata mai importante decat in dreapta. Si nicaieri, pe de alta parte, nu domneste un haos mai strident si mai caraghios. Zeci de insulite irelevante politic, dar convinse de propria maretie, se lupta aici, la alegere, ba cu Iliescu, ba cu Antena 3, ba cu masoneria si hidra iudeo-bolsevica, ba cu introducerea codurilor de bare (sataniste!), ba cu nu-stiu-ce dezordine fiziologica indusa de homosexualitate. In locul setului riguros de valori care nu pot fi negociate dai mai degraba peste o suita de ticneli si nevroze mult prea personale.
Ori, pentru a capata o substanta proprie, pentru a fixa un numar de idei-cheie la care sa adere o masa consistenta din publicul conservator, drepta trebuie sa inteleaga, inainte de toate, ce e irelevant, stupid, ridicol si pernicios in nenumaratele sale ramificatii burlesti. Trebuie sa arunce balastul si sa spuna categoric „nu” propriilor forme excedentare. Fara acest proces – pe care stanga l-a parcurs deja – fiecare va canta pe limba lui pentru trei-patru adepti inflacarati. Si nimeni nu va conta.
Cateva astfel de teme ale „inadecvarii” de dreapta:
a. Raportul dintre discursul politic si discursul religios. Totusi, pe scena politica nu poti lupta cu argumente de autoritate de tip: „Asa spune Arsenie Boca”. Si nu poti negocia legislatie invocand Vechiul Testament. Argumentele politice trebuie sa vina din spatiul intelectual politic, civic, nu din cultura cenobitica ori ecleziastica. Nu te opreste nimeni, sigur, sa lupti cu astfel de arme: insa vei pierde. Publicul asteapta argumente, nu apoftegme. Pana si la Dan Puric – un excelent exponent al dreptei declamativ-emotionale – poti intalni vagi urme de argumentatie.
b. Dreapta si anti-semitismul. Fara o ruptura categorica si explicita cu orice forma de trecut legionar sau anti-semit, dreapta conservatoare din Romania nu poate iesi din minorat si nu poate intra in normalitate. O granita a acceptabilului (pentru ca de multe ori erorile vin din ignoranta) s-ar putea trasa chiar printr-un dialog cu Institutul Elie Wiesel, care intelege din experienta directa unde incep erorile unor oameni de dreapta altfel, foarte probabil, bine intentionati.
c. Dreapta si anti-comunismul tafnos. Aici lucrurile sunt mai nuantate, pentru ca vorbim despre un argument electoral, nu etic. Adevarul simplu e acesta: publicul conservator din Romania nu e un produs final occidental, ci un hibrid de etapa. Vom regasi o mare parte din acest public intre votantii PSD si intre telespectatorii Antenei 3. Iar transferul lor catre dreapta conservatoare nu se va putea face cu un discurs monoman de tip PNTCD: „Jos comunismul!”. Scorul electoral al PNTCD – care la asta s-a limitat in ultimii 14 ani – e cea mai buna dovada in acest sens.
Adevarul e ca dreapta romanesca va continua sa fie irelevanta politic pana cand va depasi, prin clarificare ideologica, astfel de capcane si de drumuri inchise. Daca procesul va dura cativa ani sau o noua eternitate depinde doar de corifeii sai.
Analiza de Ovidiu Raetchi, deputat in Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării