Home Actualitate BOR: Nu vrem hotel în Istanbul, ci casă pentru pelerini

BOR: Nu vrem hotel în Istanbul, ci casă pentru pelerini

by I. B.
Patriarhia Română a anunţat că nu doreşte să construiască un hotel în Istanbul, ci o casă pentru pelerinii ortodocşi.

Dacă statul turc oferă un teren în schimbul terenului oferit de Guvernul României pentru moscheea de la Bucureşti, s-ar putea construi o casă pentru pelerini. Reprezentanţii Patriarhiei anunţă, pe basilica.ro, că prioritatea instituţiei este finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, nu discuţia despre construirea unei moschei în Bucureşti sau edificarea unei case pentru pelerini în Istanbul.

Anunţul Patriarhiei:

„În negocierile începute oficial în anul 2005 între statul român şi statul turc pentru construirea unei moschei în Bucureşti, nu a fost inclusă propunerea de reciprocitate, în sensul atribuirii comunităţii ortodoxe româneşti din Istanbul a unui teren pentru construirea unei biserici.

Ideea de firească reciprocitate a fost introdusă ulterior la solicitarea Patriarhiei Române şi anume oferirea de către statul turc a unui teren în vederea construirii unei case pentru pelerini având şi o capelă sau un paraclis necesar credincioșilor ortodocși români care merg în pelerinaj la vechile aşezăminte creştine din Istanbul (vechiul Constantinopol) şi împrejurimi.

De ce nu o biserică mare?

Pentru că în Istanbul, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului deţine un mare număr de biserici ortodoxe grecești, aproximativ 70, însă, în ultimele decenii, numărul creștinilor ortodocși greci din Istanbul s-a diminuat foarte mult, ajungând astăzi la aproximativ 2000, similar cu numărul ortodocșilor români existenți în Istanbul. De aceea, în anul 2002, Patriarhia Ecumenică a oferit Patriarhiei Române, în folosință pentru comunitatea ortodoxă română din Istanbul, biserica Sfânta Muceniță Paraschevi, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din anul 1692.

De ce este necesară o casă pentru pelerini, nu un hotel?

Spre deosebire de un turist, pelerinul este un rugător, iar pelerinajul constituie un act de manifestare a credinţei. Din acest motiv, o casă pentru pelerini diferă mult faţă de un hotel nu doar prin condiţiile mult mai modeste ale confortului, ci tocmai prin faptul că include în mod necesar un lăcaş de rugăciune (paraclis sau capelă) care răspunde nevoilor spirituale ale pelerinilor.

Menţionăm, de asemenea, că, în prezent, discuția despre construirea unei moschei în Bucureşti sau edificarea unei case pentru pelerini în Istanbul nu constituie o prioritate pentru Patriarhia Română, deoarece prioritară este acum finalizarea lucrărilor la Catedrala Națională sau Catedrala Mântuirii Neamului.”

Sursa- b365.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.