Home Actualitate Băsescu: Remarca doamnei Nuland include şi România. Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

Băsescu: Remarca doamnei Nuland include şi România. Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale

by I. B.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, vineri, că remarca Victoriei Nuland include şi România. Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

„Referitor la ce a declarat doamna Nuland: Observ o abordare extrem de necinstită şi care ne face rău a oamenilor politici de la Ponta la parlamentari obişnuiţi sau la oameni obişnuiţi. Remarca doamnei Nuland include şi România. Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, a afirmat Băsescu.

Subsecretarul de Stat american pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, a criticat joi liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza explicit vreo ţară. Preşedintele SUA, Barack Obama, şi subsecretarul de stat american Victoria Nuland au o poziţie publică deja extrem de critică faţă de ceea ce se întâmplă în Ungaria, a declarat premierul Ponta.

You may also like

1 comment

Aurelia Ionescu 6 octombrie 2014 - 09:28

Lasa , domnule , nu trebuie sa ne ” traduci ” ce-a vrut sa spuna doamna Nuland . Intelegem si singuri !.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.