În anul 2016 se împlinesc 150 de ani de la sosirea lui Carol I în România, de la întemeierea Dinastiei Regale și de la promulgarea Constituției din 1866.
Sărbătoarea aduce omagiu întregii națiuni, pentru drumul parcurs în cei mai dificili, dar și cei mai binecuvântați ani din întreaga noastră istorie. Niciodată nu au fost mai multe jertfe omenești și suferință, dar niciodată nu a existat mai mult progres și mai multă dezvoltare, mai multă democrație și mai multă libertate. În toți cei 150 de ani, Coroana a fost, de aproape sau de departe, un far, un simbol, o pavăză, o sursă de inspirație și de mândrie.
Majestatea Sa Regele își dorește ca această sărbătoare, importantă în istoria țării noastre, să găsească împreună Coroana, instituțiile Statului și pe toți românii.
Casa Majestății Sale va organiza evenimente începând cu 1 decembrie 2015 și încheind cu 1 decembrie 2016, sperând să cuprindă o cât mai mare parte a societății românești și să atingă cât mai multe dintre comunitățile locale din România și din Republica Moldova.
La 1 decembrie 2015, sărbătoarea anuală “Trenul Regal de 1 Decembrie” va începe, simbolic, la Turnu Severin, locul unde a pășit pe pământ românesc Principele Suveran Carol, la 8 mai 1866. De Ziua Națională, “Trenul Aducerii Aminte” va porni din gara Turnu Severin și se va opri în gările Filiași, Craiova, Slatina, Titu și la Gara Regală Băneasa.
“Calendarul regal 2016” apare în ediție jubiliară, la Curtea Veche Publishing. El cuprinde fotografii ale tuturor generațiilor regale. Un volum de dialoguri pe tema celor o sută cincizeci de ani ai Familiei Regale va fi publicat, la începutul anului 2016, de Editura Litera.
La 14 martie 2016, ziua Proclamării Regatului României în 1881, va fi lansat volumul “Susține cu a ta mână Coroana Română”, semnat de Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu și editat de Curtea Veche Publishing.
Sărbătoarea națională de 10 Mai va fi evenimentul central al jubileului și se va desfășura printr-un Garden Party la Castelul Peleș. Șase mii de invitați vor veni din România, Republica Moldova și alte țări ale lumii unde trăiesc români. Garden Party va fi urmat de un concert de gală pe terasa Castelului Peleș, unde intrarea va fi liberă pentru toți cei care doresc să fie prezenți la sărbătoare.
Cu ocazia sărbătorii naționale de 10 Mai, cu ajutorul societății Romfilatelia, se va pune în circulație o emisiune de mărci poștale care va face un arc peste un secol și jumătate de istorie regală. De-a lungul anului 2016, Romfilatelia va sărbători alături de Familia Regală aniversările Dinastiei și prin întreguri poștale și alte produse filatelice cu temă regală. Lansările acestora vor fi evenimente publice.
În cursul lunii iunie, Familia Regală va face o vizită la Chișinău, unde vor avea loc evenimente legate de sărbătorirea de 150 a Coroanei Române.
2016 este anul în care Academia Română aniversează 150 de ani de la fondare. Familia Regală și Academia Română vor organiza evenimente publice comune.
În anul 2016 se împlinesc 110 ani de la crearea Ordinului Carol I, cel mai înalt ordin regal din istoria țării. În cursul anului va apărea volumul “Ordinul Carol I” de Ioan Luca Vlad, publicat de Editura Litera.
La 21 septembrie 2016, Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor sărbători 20 de ani de la căsătorie, printr-o slujbă de binecuvântare într-o catedrală din România. Astfel, Altețele Lor Regale doresc să șteargă dureroasa amintire a faptului că, în urmă cu două decenii, nu au putut celebra căsătoria în țară.
Pe parcursul anului, mai multe comunități locale din județe ale României și din raioane ale Republicii Moldova vor fi vizitate de membrii Familiei Regale. Altețele Lor Regale vor avea întâlniri în primării, universități, școli și licee, organizații și companii. Calendarul acestor vizite va fi făcut public din vreme.
Evenimentele anului jubiliar 2016 se vor încheia la 1 Decembrie, cu o nouă călătorie a Trenului Regal de Ziua Națională. Traseul trenului va fi anunțat din vreme.
sursa- Casa Regala