Home Actualitate Andrei Plesu catre purtatorul de cuvant al Guvernului: „Esti liber sa faci pe nebunul. Dar inteligent este să nu te scremi”

Andrei Plesu catre purtatorul de cuvant al Guvernului: „Esti liber sa faci pe nebunul. Dar inteligent este să nu te scremi”

by Ioana Popescu

In polemica iscata intre Andrei Plesu si purtatorul de cuvant al Guvernului de la folosirea impoprie a cuvantului „incremental”, filosoful il ironizeaza pe Mirel Palada, atragandu-i atentia ca atunci cand „meseria ta implică o anumită abilitate a comunicării, inteligent este să nu te scremi”.

<<Cuvîntul „incremental“ nu face parte din vocabularul meu (…) Continui, totuşi, să fiu de părere că dacă vorbeşti poporului dintr-un studiou de televiziune e preferabil să foloseşti cuvinte mai la îndemînă, mai ales dacă există echivalenţe româneşti consacrate, sau dacă ceea ce vrei să spui se poate spune simplu şi limpede. Evident, eşti liber şi să vorbeşti păsăreşte, să faci pe nebunul, să arăţi că „ai vocabular”. Dar, mai ales cînd meseria ta implică o anumită abilitate a comunicării, inteligent este să nu te scremi, să nu dai ascultătorilor sau cititorilor tăi impresia că, fără un certificat de absolvire a DEX-ului şi fără o specializare în statistică matematică, n-au acces la discursul tău.

La rîndul meu, sunt liber să semnalez faptul că un anumit tip de comportament retoric e stricător de limbă. Dar sunt cu adevărat liber? Nu prea, de vreme ce un ditamai reprezentant al guvernului dă imediat cu mine de pămînt, într-o variantă cu totul insolită. Eu zic: publicul nu e obligat să ştie ce e aia „matrafoxat”. El răspunde: „băsistule!” Eu zic: într-o dezbatere publică, nu e indicat să recurgi la un termen tehnic, neuzitat în vorbirea curentă şi, de altfel, manevrat discutabil („incremental”). El răspunde: „Eşti omul ruşilor!”. Sau: „ţi-e frică de victoria electorală a lui Ponta!” Dacă arăt că nu se spune „să scrim”, ci „să scriem”, insul cu pricina e în stare să mă facă trădător de ţară. În aceste condiţii, orice discuţie e inutilă. Să trecem, deci, la lucruri mai consistente>>, a scris Plesu in Adevărul.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.