Home Actualitate Actorul Vladimir Găitan, diagnosticat cu cancer al sângelui: „Medicii mi-au dat 10 ani de trăit, dar …”

Actorul Vladimir Găitan, diagnosticat cu cancer al sângelui: „Medicii mi-au dat 10 ani de trăit, dar …”

by I. B.

În urmă cu 27 de ani când, printre invitaţii lui Vladimir Găitan (67 de ani), la premiera unei piese, s-a aflat şi o doctoriţă. Femeia a devenit bănuitoare când i-a văzut actorului roşeaţa nefirească din obraji, astfel că l-a chemat de urgenţă la spital.

“După analize s-a descoperit că am o formă de cancer de sânge şi mi s-au mai dat 10 ani de trăit. Dar uite că au trecut 27 de ani de atunci şi sunt încă în viaţă”, spune acum actorul.
Artistul a reuşit să fenteze cumplita boală cu ajutorul familiei, a unui regim strict, dar şi al medicilor: “M-am menajat şi am încercat să nu mai fac sport, să stau cuminte. În tinereţe am fost de două ori în străinătate, pentru tratament. Acum fac unul la Fundeni şi ţin să le mulţumesc celor de acolo. Sunt bine îngrijit, sunt doctori profesionişti. Soţia mă susţine, ea îmi aminteşte mereu să iau pastilele”, a mai spus Vladimir Găitan, pentru click, potriivt ampres.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.