Și totuși, Klaus Iohannis seamănă izbitor cu Crin Antonescu

Nu seamănă în nimic, ar putea veni, ca o ploaie torențială, replicile. Unul ridica sălile în picioare și, nu o dată, parlamentari adverși s-au trezit aplaudând. Celălalt așează la loc publicul sălilor, prin vorba lui parcimonioasă, aproape liniară. Unul era într-o agitație mereu febrilă, în ciuda spusei imbecile că ar fi fost somnoros, gata să sforăie în cel mai apropiat fotoliu, cu toate că nu există imagini cu Antonescu surprins moțăind, așa cum există din belșug cu mulți alți politicieni. Celălalt, închis în el, nu pare capabil să se emoționeze și nici nu-și propune să emoționeze, considerând emoția o pierdere de vreme. Iohannis e sasul tipic. Antonescu e (era) dâmbovițeanul vulcanic.

Ambii seamnă, însă, uluitor, în avalanșa de zoaie propagandistice revărsate asupra lor. În uriașele cheltuieli care se fac pentru a fi distruși ca imagine și, de ce nu, mai mult. Tragedia lui Antonescu, de familie, cu pierderea soției, a devenit punct forte al unui asasinat pe care l-ar fi comis.Vioiciunile sale, intelectuală și temperamentală, au devenit – incredibil ce pot face armatele de propagandiști mercenari – opusul lor. ”Căcărău”, un tip care se scapă aton pe el, a devenit poreclă știută în cel mai îndepărtat cătun. De la un scor incredibil, Antonescu a fost coborât sub Elena Udrea și Dan Diaconescu în sondajele măsluite, unele chiar de ai lui, fiindcă gradați mulți sunt și la liberali, dar destul de sever și-n sondajele reale. Munca de demolare a început cu mult înainte de apariția primelor crampe în USL, ceea ce divulgă planul care era știut de mulți și crezut, târziu, din păcate, doar de Crin Antonescu.

Iohannis primește zilnic găleți de zoaie de la aceeași mercenari ai propagandei care l-au demolat pe Antonescu și au netezit ascensiunea lui Ponta. Aici cei doi, Antonescu și Iohannis, seamănă perfect. Nu-l cunosc pe sas decât din puținele vorbe spuse sau apărute prin media. Parcimonia lui lingvistică nu mă deranjează. Aș zice, dimpotrivă. Chestia cu casele e falsă, așa cum false sunt și celelalte. În 91, în București se vindea un apartament de 3 camere cu 2 300 de dolari. A cumpărat un prieten un apartament splendid de la un arhitect care, după prima mineriadă, a decis să plece în America și să nu se mai întoarcă. Și nu s-a mai întors. Prietenul meu și-a achiziționat, la Big Berceni, un al doilea apartament după un an și jumătate, cu banii de chirie luați de la un afacerist străin. Culmea, e profesor și predă și azi. Să spui că un sas și-a însușit case într-o țară în care toate casele confiscate de la sași, în Timișoara și Sibiu, au fost populate de Ceaușescu cu familii de moldoveni și de romi, care, în marea majoritate, și-au bătut joc de ele, e cel puțin nedrept. Au mai rămas vreo trei sași în România. Unul e Iohannis. De la sași, românii ardeleni spun că au învățat spiritul gospodăresc. Casele lor, niște citadele de-a lungul munților, au devenit după plecarea proprietarilor legitimi, ruine. Apoi dacă-i vorba de case, jumătate din candidații la președinție au averi imobiliare mai consistente, pitite sau la vedere, case-căsoaie, dar propaganda nu le vede. Într-o singură căsoaie a unui alt candidat, care trece cinstit și sărac, și are câteva din astea, încap toate proprietățile sibianului. Interesul este ca sasul, în lupta cu sistemul Ponta, să împărtășească soarta lui Antonescu. Mă tem, pentru vrednicii denigratori, că e prea în scurt și, ca atare, prea târziu.

Articol publicat per ampress.ro