Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că în cursul zilei de luni l-a întrebat pe preşedintele Traian Băsescu în legătură cu desemnarea lui Ioan Rus în funcţia de ministru al Transporturilor, în locul lui Dan Şova, şeful statului transmiţându-i că este de acord.
”Cred că s-au făcut procedurile de dimineaţă. O să verific acum. Preşedintele va stabili când are loc procedura de desemnare a domnului Rus în funcţia de ministru al Transporturilor”, a spus Ponta.
El a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu se aşteaptă ca Traian Băsescu să amâne procedurile de desemnare.
”Nu, l-am întrebat de acest lucru şi mi-a spus că este de acord. Azi nu, luni l-am întrebat, mi-a spus că e dreptul primului-ministru de a propune şi nu mă va împiedica în acest sens”, a adăugat Ponta.