In cadrul unei conferinte de presa sustinute joi la Satu Mare, fostul presedinte liberal Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca a decis sa accepte invitatia filialei locale a PNL de a reveni in partid.
„Eu am zis de nenumărare ori că îmi doresc să revin în PNL, având în vedere că partidul se va afla, începând de săptămâna viitoare, la o răscrure de drumuri. PNL va lua importante decizii politice privind viitorul său. Am acceptat această propunere făcută de colegii mei. Sigur că este un moment important, dar nu vreau să fac alte comentarii pentru că suntem în campanie electorală. Nu vreau ca gestul meu să fie interpretat greșit pentru a nu afecta șansele PNL la viitoarele alegeri. (…) Voi răspunde la mai multe întrebări, dar doar după alegerile din 25 mai”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu pentru Antena 3.
Inscrierea fostului premier in PNL, dupa demisia de acum doua luni si jumatate, nu este doar rezultatul unei „invitatii” formulate de organizatia Satu Mare. Tariceanu, adversar declarat al presedintelui liberal Crin Antonescu si unul dintre militantii pentru reintrarea PNL la guvernare alaturi de PSD, UNPR, PC si UDMR, asteapta in mod strategic rezultatele alegerilor europarlamentare de duminica seara pentru ca luni, in calitate de „membru PNL” sa provoace organizarea unui congres.
Desi, intr-o prima declaratie televizata, Tariceanu a sustinut ca va evita orice comentarii tocmai pentru a „nu afecta sansele PNL la viitoarele alegeri”, inscrierea sa in partid, cu doar o zi inainte de incheierea campaniei oficiale in presa, pare sa vizeze tocmai acest obiectiv. Joi si vineri sunt ultimele doua zile in care partidele si policienii implicati in campanie mai pot fi mediatizati. Apoi, sambata si duminica (ziua alegerilor), pana la inchiderea urnelor, se aplica interdictia in presa audioviuala. Astfel, alegand ziua de joi pentru anuntul sau, presedintele Senatului limiteaza drastic orice fel de reactie din partea actualei conduceri a partidului, care va fi impiedicata sa comunice pe canalele televizate.
In conditiile in care Antonescu a declarat public ca un scor sub 20% la alegerile europarlamentare angajeaza demisia actualei conduceri, fostul prim-ministru incearca, prin inscrierea – inca nevalidata de partid – de joi sa provoace atat demobilizarea membrilor, carora le ofera ca alternativa reintrarea la guvernare, cat si organizarea unui congres in cadrul caruia sa poata candida statutar.
Tariceanu vrea in PNL, dar poate? Ce spune statutul partidului
Calin Popescu Tariceanu a anuntat revenirea in PNL, sustinand ca a „acceptat invitatia” lansata de organizatia PNL Satu Mare. Si, desi, conducerea actuala – prin vocea presedintelui partidului – a anuntat ca Tariceanu „poate reveni, dar nu va fi primit”, statutul Partidului National Liberal arata ca Biroul Politic Local este cel care valideaza adeziunea la formatiune.
Cu toate acestea, acelasi articol 10 din Statut, cel care exclude conducerea centrala a partidului din decizia primirii unui membru, este si cel care, legal, il impiedica pe Calin Popescu Tariceanu sa dea curs invitatiei inaintate de PNL Satu Mare.
Alin. 1 prevede ca „dobândirea calităţii de membru al Partidului Naţional Liberal se face în temeiul hotărârii de validare a Biroului Politic Local pe baza unei cereri adresate preşedintelui organizaţiei locale în raza căreia domiciliază, îşi are reşedinţa sau îşi desfăşoară activitatea solicitantul şi aprobată de Biroul Politic Teritorial”.
Asadar, cum presedintele Senatului detine mai multe proprietati, in Bucuresti, Ilfov sau chiar Constanta, dar niciuna in Satu Mare, iar mandatul de parlamentar a fost obtinut in Sectorul 1 al Capitalei, domiciliul resedinta sau activitatea sa nu se desfasoara in raza organizatiei Satu Mare si, deci, nici cererea de adeziune nu poate fi depusa la respectiva filiala a partidului.
In consecinta, pentru a putea dobandi calitatea de membru al PNL, Calin Popescu Tariceanu ar trebui sa se adreseze organizatiilor din Ilfov sau Bucuresti, si, desigur, ca acestea sa considere ca fostul premier ar trebui reprimit in partid.