Alianţa „Sed Lex” spune că are peste 80.000 de acţiuni în instanţă privind reducerea salariilor cu 25% iar în urma deciziei Tribunalului Valcea, potrivit căreia diminuarea este ilegală, peste 5.200 de angajaţi vor mai da statul în judecată pentru recuperarea banilor care le-au fost luaţi din iulie, anunţă site-ul e-Juridic.ro .
Reprezentantii alianţei sindicale arată, într-un comunicat de presă, că în urma „reducerilor aberante” de salarii şi de personal, a fost decisă acţionarea în judecată a ordonatorilor principali de credite.
Procesul de la Tribunalul Valcea în care funcţionari de la Primăria Voineasa au contestat reducerea salariilor cu 25% este primul câştigat din cele aproape 80.000 de acţiuni intentate la nivel naţional.
Sindicatul Funcţionarilor Publici şi al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală a judeţului Vâlcea (SINDAP) a demarat acţiuni în instanţă şi pentru angajaţi de la primăriile comunelor Dragoeşti, Bujoreni, Malaia, Pauşeşti-Maglas, de la Biblioteca Judeţeana Antim Ivireanul si de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii.