Astăzi sunt marcați 160 de ani (1863) de când, la Londra, a intrat în funcţiune primul metrou din lume (de-a lungul sectorului Victoria Street).
Ruta de 6,3 kilometri dintre Paddington și Farringdon a fost traversată de vagoane din lemn şi o locomotivă cu aburi.
30.000 de pasageri călătoreau zilnic în trenurile care plecau din zece în zece minute. Succesul a determinat extinderea reţelei care, în 1880, transporta deja 40 de milioane de pasageri pe an, iar traseele erau în extindere, potrivit Rador.
Așadar, primul metrou din lume a fost funcționat în Londra și a primit numele de „Metropolitan Railway”. Ideea a fost propusă pentru prima dată în 1854 de către inginerul Charles Pearson, care a văzut metroul ca pe o soluție pentru a descongestiona străzile aglomerate și pentru a facilita transportul public.
Proiectarea și construcția metroului au fost realizate sub îndrumarea inginerilor John Fowler și Benjamin Baker. Traseul inițial a avut șase stații și a legat stația Paddington de stația Farringdon Street. Aceasta a fost o realizare tehnologică semnificativă pentru epocă, deoarece a implicat săpatul tunelurilor sub nivelul solului și folosirea locomotivelor cu aburi pentru tracțiunea trenurilor.
Foto- clubferoviar.ro