Home Actualitate Mare Britanie îi promite lui Volodimir Zelenski drone de atac cu rază lungă de acțiune și rachete anti-aeriene

Mare Britanie îi promite lui Volodimir Zelenski drone de atac cu rază lungă de acțiune și rachete anti-aeriene

by George Avram

Marea Britanie i-a promis președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, drone de atac cu rază lungă de acțiune, în contextul în care liderul de la Kiev se află într-un turneu european pentru a-și asigura echipamentele militare necesare contraofensivei, informează Reuters.

Zelenski a făcut o vizită surpriză în Marea Britanie, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul Rishi Sunak la reședința acestuia din urmă de la Chequers. Cei doi au discutat și despre cererea Ucrainei de avioane de luptă occidentale.

”Sunteți, de fapt, primul lider străin pe care am avut privilegiul de a-l primi aici în calitate de prim-ministru, iar aici există o istorie importantă. De fapt, în această cameră în care ne aflăm, Winston Churchill a ținut multe dintre discursurile sale celebre din al Doilea Război Mondial. Și la fel și astăzi, conducerea dumneavoastră, curajul și tăria de caracter a țării dumneavoastră sunt o sursă de inspirație pentru noi toți. Aștept cu nerăbdare să discutăm despre ce putem face mai mult pentru a vă sprijini pe dumneavoastră și țara dumneavoastră”, i s-a adresat Sunak lui Zelenski înainte de a demara discuțiile, potrivit The Guardian.

Marea Britanie a declarat că va începe antrenamentul de bază al piloților ucraineni în această vară ”în paralel cu eforturile Regatului Unit de a lucra cu alte țări pentru a furniza avioane F-16”.

”Vrem să creăm această coaliție a avioanelor și sunt foarte optimist …Văd că în cel mai scurt timp veți auzi unele decizii, cred, foarte importante, dar trebuie să mai lucrăm puțin la ele”, a declarat Zelenski, care a sosit după vizite la Roma, Berlin și Paris, pentru reporteri după întâlnire.

Sunak a declarat că Marea Britanie va furniza Ucrainei sute de rachete de apărare antiaeriană și alte sisteme aeriene fără pilot, inclusiv noi drone de atac cu rază lungă de acțiune de peste 200 km, care vor fi livrate ”în următoarele luni”.

După acțiuni defensive timp de șase luni, Ucraina plănuiește să pornească atacuri majore pentru a-și recupera teritoriul folosind arme nou achiziționate din Occident.

Aceasta a obținut deja cele mai mari câștiguri din noiembrie anul trecut în luptele din jurul orașului Bahmut în ultima săptămână. După acțiuni defensive timp de șase luni, Ucraina plănuiește să pornească atacuri majore pentru a-și recupera teritoriul folosind arme nou achiziționate din Occident.

Foto- Facebook Zelenski

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.