Home Actualitate Elena Udrea explică de ce și-a SCHIMBAT aspectul fizic în pușcărie

Elena Udrea explică de ce și-a SCHIMBAT aspectul fizic în pușcărie

by George Avram

Elena Udrea e ieșit din pușcărie vizibil schimbată, părea puțin mai grasă, și cu o altă freză, motiv pentru care au început să se facă scenarii.

Elena Udrea a spus că lispa de mișcare, de sport, de condiții minime, te afectează  foarte mult.

„Este o realitate faptul că arestul, fie el preventiv, fie în penitenciar, te schimbă foarte mult psihologic și din cauza lipsei condițiilor minime, mai ales pentru femei”, a declarat Elena Udrea, în cadrul emisiunii „Ultimul Cuvânt„, la postul B1 TV.

„Erau foarte multe femei care suportau aceleași condiții inumane pe care le am suporat și eu. Eu, fiind o persoană publică, a fost impactul foarte mare, că nu am putut să fac nimic. Ceea ce se întâmplă într-un arest preventiv, în arestul Capitalei, mai puțin în penitenciar, este grav. Că nu am putut să mă coafez nu e o dramă, dar că nu am putut să fac mișcare, te afectează psihic. Chiar și cel mai intim moment la care vă puteți gândi, le petreci cu alte cel puțin trei persoane, așa că mi-am dorit foarte mult să stau singură. Foarte mulți pleacă bolnavi de acolo”, a mai spus Elena Udrea.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.