Home Actualitate Deputatul Cătălin Teodorescu poate fi arestat

Deputatul Cătălin Teodorescu poate fi arestat

by Ioana Popescu

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, corectarea ”erorii materiale” din procesul de vot de săptămâna trecută, asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Cătălin Teodorescu, modificând decizia de respingere şi constatând încuviinţarea arestării preventive a acestuia, scrie mediafax.

Deputaţii au aprobat această decizie cu 199 voturi pentru, 6 împotrivă, 58 abţineri, modificând hotârârea luată în data de 3 decembrie, când a fost respinsă încuviinţarea arestării preventive a lui Teodorescu.

Comisia de numărare a voturilor a constatat, în urma reverificării prezenţei la vot, că au fost prezenţi 291 de deputaţi şi nu 292, cum a apărut iniţial în procesul verbal, deoarece dintr-o eroare materială, secretarul Camerei, care a a făcut atunci prezenţa, l-a trecut prezent pe Marko Attila, deşi acesta nu se afla în ţară.

Ca urmare, numărul celor prezenţi este mai mic cu unul şi, cu 291 deputaţi prezenţi, 146 voturi pentru şi 101 împotrivă, se constată că a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru a încuviinţa arestarea preventivă a deputatului Teodorescu, a menţionat comisia de numărare a voturilor.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.