129
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, o propunere legislativă potrivit căreia cadrele militare care sunt inapte sau apte limitat serviciului militar să poată fi încadrate în unităţile în care au activat pe funcţii militare sau civile, conform Mediafax.
Proiectul a fost iniţiat de George Scutaru, Radu Stroe, Ion Mocioalcă, Corneliu Cozmanciuc, Mihai Weber şi Niculae Mircovici.
Mircovici a precizat că acest proiect va da posibilitatea, spre exemplu, unui militar care şi-a pierdut o mână în Afganistan să lucreze în condiţii foarte bune, arătând că dacă nu este prevăzut în statutul cadrelor militare acest lucru, acest militar este clasat inapt serviciului militar.