Home Actualitate Cel mai bun spital din România, premiat la Londra. Află care este

Cel mai bun spital din România, premiat la Londra. Află care este

by George Avram

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București a primit la Londra, în cadrul Achievements Forum, premiul „Cel mai bun spital”. Managerul unității, Dan Mircea Enescu, a primit premiul „Cel mai bun manager”.

Potrivit unui comunicat de presă al unității medicale, nominalizarea a fost făcută la categoria „Inovație în sănătate și management public”.

La această categorie au fost nominalizate instituțiile și companiile publice, precum și profesioniști din domeniu care s-au remarcat prin rezultate deosebite prin: atragerea de fonduri pentru modernizarea anumitor secții, spitale și clinici publice, implementarea de programe naționale pentru diferite afecțiuni în beneficiul pacienților, dezvoltarea educației medicale a specialiștilor prin diverse programe/ acțiuni științifice, dar și rezultate medicale excepționale precum transplanturi, intervenții chirurgicale etc.

„Acad. Dan Mircea Enescu a primit din partea „Comitetului Socrate” premiul internațional „Cel mai bun manager” din domeniul sanitar. Aceasta este o recunoaștere a excelentei reputații, a experienței profesionale remarcabile (oferirea de metode de tratament sigure și eficiente) și a managementului de succes. În virtutea acestei nominalizări, acad. Dan Mircea Enescu va figura în „Almanahul Socrate”, pe siteul EBA (https://www.summitofleaders.co.uk/en/)”, se arată în comunicatul de presă.

Europe Business Assembly a premiat pe 21 aprilie, în cadrul Achievements Forum, cei mai buni reprezentați ai medicinei, științei și economiei, scrie Agerpres, potrivit dcnews.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.