Spitalele care trimit pacienţii după medicamente vor fi penalizate, dacă se respectă noile reguli. De la 1 aprilie, noul contract cadru prevede…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.
Spitalele care trimit pacienţii după medicamente vor fi penalizate, dacă se respectă noile reguli. De la 1 aprilie, noul contract cadru prevede…
Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că va fi devansată plata pensiilor şi salariilor din sectorul public pe luna aprilie astfel încât pensionarii…
Articol realizat de Mihaela Chiper, Sursa zilei, publicat în edișia prin a Expres Magazin, luna martie În 2013, în timp ce notifica…
Votul pentru încuviințarea aresătării preventive pentru Elena Udrea a aprins spiritele în Camera Deputaților. Cei de la PNL au decis să voteze…
Copiii vor avea dreptul să muncească în anumite domenii şi să primească salariu pentru activitatea lor , potrivit unui proiect de lege. Acesta…
ANAF va emite din oficiu decizii de anulare a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) impuse anterior pentru persoanele fizice…
Românii s-au tratat în UE, Spaţiul Economic European şi Elveţia de peste 310 milioane de euro, din 2007, CNAS achitând aproximativ 130,5…
Veniturile din exploatare sunt mai mici cu 50 de milioane de euro față de 2014, scrie sursazilei.ro. După ce au concediat peste…
Guvernul a decis ca de la 1 martie daca nu primesti bon fiscal in restaurante sau magazine, desi l-ai solicitat, vei primi produsele respective…
Premierul Victor Ponta sustine ca problema creditelor acordate in franci elvetieni nu poate fi rezolvata prin conversia fortata a acestora intr-o alta…
O serie de organizatii non-guvernamentale au solicitat Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice sistarea programului Rabla, aratand ca „industria auto contribuie in mod…
Fostul ministru delegat pentru romanii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, pare sa fie esential pentru guvernarea Ponta, indiferent de postul detinut in executiv.…
Sute de revolutionari au protestat, luni, in Piata Victoriei, cerand Guvernului sa retraga Ordonanta de Urgenta prin care sunt obligati sa obtina…
Remanierea guvernamentala de luni i-ar putea lasa fara functiile de vicepremieri pe Daniel Constantin (PC) si Gabriel Oprea (UNPR), pe care Liviu…
Premierul Victor Ponta a precizat ca vineri se vor purta doar discutii cu privire la viitorul Executiv, negand ca ar avea loc…
Recent, Ford România a anunţat că va concedia aproape 700 de angajaţi de la uzina din Craiova, adică 20 la…
Romgaz și OMV au inaintat Republicii Moldova o oferta de combustibil la prețul de 280-290 de dolari pe mia de metri cubi,…
Potrivit unei informari venite de Ministerul de Externe german, se pot organiza secţii de vot în afara ambasadelor şi consulatelor, în situaţii…
@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.