Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în luna iulie a acestui an, de la 3,9% în luna iunie, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), ceea ce confirmă spusele recente ale guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Cele mai mari scumpiri au avut loc la energie electrică și gaze.

Creșterea prețurilor vine în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, mărfurile alimentare cu 2,33%, iar serviciile cu 2,74%, față de iulie 2020.

„Preţurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1,0%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 4,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2021 comparativ cu luna iulie 2020 este 5,0%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2020 – iulie 2021) faţă de precedentele 12 luni (august 2019 – iulie 2020) este 3,1%”, precizează INS.

Guvernatorul Mugur Isărescu a declarat, recent, că creșterile de prețuri din România sunt, acum, semnificativ mai mari decât prognoza anterioară a Băncii Naționale, BNR estimând că rata inflației va fi în jur de 5% pentru luna iulie (față de 3,9% în iunie) și de 5,6% la finalul anului, în principal din cauza scumpirilor la energie. Mugur Isărescu a menționat că cifrele nu arată „chiar frumos”. El a precizat însă că România nu este singura în această situație, rata inflației fiind mare și în Statele Unite, Ungaria sau Polonia, dar și în Germania, țara stabilității prețurilor.

Stire preluata de la stireazilei.com

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.