Exodul medicilor români ia proporţii de la un an la altul şi devine, astfel, un fenomen care ar trebui să îngrijoreze întreaga societate. Efectele se văd deja în uriaşul deficit de personal din spitale. „Dacă tendinţa exodului se menţine, în 4-5 ani nu vom mai putea acoperi asistenţa medicală spitalicească într-un sistem coerent”, susţine prof. Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România.
Elena Crăescu are 28 de ani şi din martie lucrează ca medic la „Birmingham Heartlands Hospital”, din Birmigham, Marea Britanie. A plecat din România, ca multe alte mii de medici din întreaga ţară, împinsă de un sistem sanitar neputincios, cu salarii sub limita subzistenţei. Aici era rezident de anul III în medicină de urgenţă, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Un spital căruia îi datorează parte din formarea sa profesională, dar pe care l-a părăsit fără nici o urmă de regret, tocmai din raţiuni materiale. Se săturase ca întotdeauna să cumpere din piaţă doar bananele mai pătate, să tragă cu dinţii de banii de chirie şi să nu-şi permită nici măcar un concediu.
Lunar, în buzunarul tinerei doctoriţe intra echivalentul în lei a 250-290 de euro. În astfel de condiţii, de un trai decent nu putea fi vorba. Ca să reuşească să strângă bani pentru biletul de avion şi pentru înscrierea în Colegiul britanic al medicilor a muncit un an de zile, iar primul salariu câştigat în Birmingham l-a trimis integral în ţară, să-şi achite datoriile.
Traseul către Marea Britanie a fost unul relativ simplu. Englezii constituie una dintre pieţele care absorb cea mai mare parte a forţei de muncă în domeniul medical din ţările est-europene. Elena a aplicat pentru un contract în străinătate la o firmă specializată în recrutare de personal medical, în calitate de „self employed”. Mai pe româneşte, prestator de servicii. Asta însemnând că lucra cu ora, în baza unui contract semnat de firma de recrutare cu spitalul englez. „Spitalul plătea compania, compania mă plătea pe mine. Aici sunt foarte căutaţi medicii de medicină de urgenţă. Practica este ca după o perioadă, dacă spitalul apreciază calitatea muncii tale, să îţi ofere un contract, aşa cum mi-a oferit şi mie acum. În prezent sunt angajată pe un post de „Clinical Fellow”, un grad care echivalează cu medicul specialist din România, deşi aici nu este aceeaşi ierarhie”, explică Elena.
Sistemul medical britanic: rigoare, competenţă, responsabilitate
Plecată dintr-un sistem de sănătate insuficient organizat şi structurat, în care resursa umană nu este valorizată şi în care se cheamă că faci carieră abia când eşti aproape de vârsta de pensionare, tânăra româncă a descoperit că în sănătate se poate lucra şi altfel. Englezii au învăţat-o ce înseamnă responsabilitate în meserie, curaj şi putere de decizie. Iar ea le-a oferit în schimb cunoştinţe solide, dorinţa de a învăţa mereu şi capacitatea de a munci cu seriozitate.
De altfel, 60-70% din personalul medical al spitalului este de altă naţionalitate decât cea engleză, ceea ce arată flexibilitatea sistemului şi capacitatea de a absorbi din piaţa globală a muncii tot ce este mai bun în acest domeniu. „Aici nu m-a menajat nimeni. Din momentul în care am ajuns, a trebuit să văd şi primul pacient. Era înspăimântător pentru mine, pentru că în ţară întotdeauna mă superviza cineva. Eram tentată tot timpul să întreb dacă e bine ce-am făcut, deşi eram conştientă că ce fac fac bine. Nu puteam să mă obişnuiesc cu responsabilitatea. Ei merg pe ideea că nu poţi să înveţi decât dacă faci. Iar în două săptămâni mi-am dezvoltat nişte abilităţi de care n-aveam habar că sunt în stare. Aici am învăţat să fiu responsabilă, iar, când e cazul, să-mi asum vina. Totuşi, cu ce-am învăţat eu la Floreasca nu mi-a fost ruşine aici, având în vedere că la postul meu de rezident de anul III, după cinci luni de zile, mi-au oferit post de specialist”, spune Elena.
În spital, orarul european de muncă se respectă la sânge. Nimeni nu are voie să depăşească 48 de ore de muncă săptămânal, astfel încât medicii nu sunt nici suprasolicitaţi, nici obosiţi. Un sistem care ştie, deci, să-şi respecte angajaţii, pentru ca aceştia să dea randamentul scontat.
Din punctul de vedere al actului medical şi al profesionalismului medicilor, medicul Elena Crăescu nu a descoperit diferenţe între sistemul britanic şi cel românesc. În schimb, totul este extrem de bine structurat şi organizat, disciplina în muncă este obligatorie, iar protocoalele de terapie sunt implementate şi respectate cu stricteţe în orice spital. Indiferent unde te-ai duce, eşti tratat la fel, urmându-se aceleaşi etape, bine definite, în diagnostic şi tratament. „Aici, Guvernul a făcut din HNS (Health National System) – sistemul naţional de sănătate – prioritate naţională. Aşa că nu există riscul, ca la noi, să devină „Cenuşăreasa” bugetului. Şi în Marea Britanie este criză, dar nimeni nu se atinge de sistemul de sănătate. Totul este structurat ca la carte. Antibioticele sunt foarte bine controlate. Pentru aceeaşi boală se prescrie, peste tot, acelaşi antibiotic, nu o paletă întreagă, cum se întâmpla la noi. Computer tomografia, spre exemplu, se face numai dacă este absolut necesar şi numai dacă pacientul se încadrează în ghidurile de practică”, explică medicul.
Îngrijirile medicale, completate de partea socială a sistemului
În spitalele britanice, nici un pacient nu este lăsat la voia întâmplării. Bătrânii, în mod special, sunt atent supravegheaţi şi după externare. Astfel, dacă un pacient în vârstă are nevoie de ajutor la domiciliu, spitalul este avertizat printr-un buton de alarmă prevăzut la un medalion pe care bătrânul îl poartă în permanenţă. „Acest buton alarmează centrul de urgenţă şi este trimisă imediat o ambulanţă. Dacă respectivul bătrân are nevoie de îngrijiri la domiciliu sunt trimişi îngrijitorii acasă, dacă are nevoie de îngrijiri în permanenţă sunt internaţi într-un „nursing home”, unde sunt extrem de atent trataţi, hrăniţi şi îngrijiţi. Sunt mecanisme de control care urmăresc totul până în cel mai mic detaliu”, povesteşte Elena.
Salariul, de 15 ori mai mare decât în România
La început Elena a primit 20 de lire sterline pe oră, într-un program de lucru de opt ore pe zi. După prima lună, de acomodare, în care munca i-a fost evaluată pozitiv, tânăra a ajuns să primească 25 de lire pe oră. Apoi, salariul a crescut şi mai mult, odată cu semnarea contractului direct cu spitalul. „Plata poate creşte în funcţie de nevoia de personal, de cât de dificil este postul, de gradul tău profesional, de negocierea pe care o faci cu spitalul. Acolo, chiar dacă vorbim de sistemul sanitar, economia de piaţă funcţionează foarte bine”, explică dr. Crăescu.
Lucrând pe cont propriu, tânăra câştigă mai mult decât un medic rezident englez. Faţă de felul în care era plătită la Floreasca, diferenţa e ca de la cer la pământ. Acum, fiind angajata directă a spitalului, primeşte lunar un salariu de 4.000 de lire sterline, echivalentul a 4.400-4.500 de euro. Incomparabil faţă de felul în care acelaşi volum de muncă era plătit în România. Iar chiria, de 575 de euro, poate fi suportată fără probleme „Aici, când aplici pentru o chirie, aduci o adeverinţă de salariu, iar firma respectivă îţi face o ofertă care să reprezinte maximum o treime din salariu. Aşa că lunar îţi rămân bani şi să te întreţii, şi să-ţi permiţi să nu-ţi mai calculezi şi ultimul bănuţ când intri într-un magazin, cum se întâmpla în ţară, şi să mergi într-o excursie. Şi, mai ales, să pui şi-un ban deoparte”, povesteşte medicul.
Citiţi tot articolul pe www.ziarullumina.ro
