Home Actualitate Dr. Radu Zamfir, supraviețuitor al accidentului din Apuseni, naș de cununie la fiica unuia dintre salvatorii săi

Dr. Radu Zamfir, supraviețuitor al accidentului din Apuseni, naș de cununie la fiica unuia dintre salvatorii săi

by I. B.

Medicul Radu Zamfir, care a supraviețuit accidentului aviatic produs în 20 ianuarie 2014, în Munții Apuseni, va reveni în județul Alba pe 12 septembrie 2015, împreună cu soția acestuia, Diana.
Cei doi soți vor fi nașii de cununie ai Nicoletei Trif, fiica lui Gheorghe Trif, unul dintre salvatorii dr. Zamfir, tânăra urmând să-și unească destinele cu Cosmin Oneț. Ceremonia religioasă se va desfășura la Biserica ”Sfinții Mihail și Gavril” din Horea, iar masa festivă este programată la căminul cultural din aceeași comună. Supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni şi salvatorii lor au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Horea.

Pelerinaj la locul tragediei

Radu Zamfir revine în județul Alba după aproximativ un an, el fiind prezent în luna august 2014 la festivitatea în cadrul căreia i-a fost decernat titlul de ”Cetățean de onoare” al comunei Horea.

Vă reamintim că pe 20 ianuarie 2014, un avion YR-BNP de tip Britten-Norman BN-2A-27 Islander, care transporta o echipă de medici de la București la Oradea pentru o prelevare de organe, a executat o aterizare forţată lângă localitatea Petreasa, la limita dintre judeţele Cluj şi Alba. În urma accidentului, pilotul Adrian Iovan și tânăra Aurelia Ion, studenta la medicină, şi-au pierdut viaţa, iar copilotul şi 4 medici au fost răniţi. Este vorba despre copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal Beiuş, judeţul Bihor. Epava avionului nu a putut fi reperată imediat de către autoritățile implicate în căutarea ei, ceea ce a stârnit un adevărat scandal la nivel național, fiind găsită după circa 5 ore de 3 pădurari: Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu, care au fost declarați în august 2014 cetățeni de onoare ai comunei Horea, după ce în ianuarie fuseseră distinști și cu ”Crucea Arhiepiscopală” de către ÎPS Irineu, arhiepiscop de Alba Iulia. Autoritățile abilitate au deschis atunci o anchetă pentru stabilirea cauzei tragediei.
Sursa : Ziarulunirea.ro, ampress.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.