Home Actualitate Decizie de ULTIMĂ ORĂ în conflictul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

Decizie de ULTIMĂ ORĂ în conflictul dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud

by I. B.

Decizie la nivel înalt în conflictul dintre cele două Corei, cu puţin timp înainte de expirarea unui ultimatum dat de Coreea de Nord. Negocieri importante sunt prevăzute sâmbătă după-amiază între lideri de la Seul şi Phenian, a anunţat preşedinţia sud-coreeană.

Întâlnirea va avea loc în localitatea de frontieră Panmunjom, la ora locală 18,00 (09,00 GMT), a precizat o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei de la Seul, potrivit AFP.

Seulul va fi reprezentat de ministrul unificării Hong Young-Pyo şi de consilierul securităţii naţionale Kim Kwan-Jim.

Nordul va trimite pe înaltul său responsabil al apărării, Hwang Pyong-So, considerat numărul doi al regimului, şi pe secretarul Partidului Muncitorilor, Kim Yong-Gon, care răspunde de relaţiile cu Sudul.

Phenianul a ameninţat vineri, prin vocea unuia dintre reprezentanţii săi la Naţiunile Unite, că va lansa o „reacţie militară extrem de puternică” dacă Seulul nu va înceta să difuzeze mesaje de propagandă la frontieră.

„În cazul în care Coreea de Sud nu va răspunde la ultimatumul nostru, reacţia noastră militară va fi inevitabilă şi extrem de puternică”, a declarat reprezentantul permanent adjunct al Phenianului la ONU, An Myong Hun.

În contextul acestui ultimatum care cere Seulului să înceteze operaţiunile de propagandă de la frontieră împotriva regimului de la Phenian, Coreea de Nord a ordonat vineri trupelor sale să fie pregătite pentru un „război total”.

Seulul a respins până în prezent ultimatumul nord-coreean, plasându-şi la rândul său armata în stare de alertă maximă.

Ultimatumul expiră sâmbătă la 08.30 GMT.

‘Suntem în pragul unui război şi situaţia este ireversibilă’, a ameninţat sâmbătă dimineaţa Ministerul nord-coreean de Externe, conform AFP, citată de Agerpres.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.