Home Actualitate Roberta Anastase, în motivarea judecătorilor privind arestul preventiv pentru Elena Udrea

Roberta Anastase, în motivarea judecătorilor privind arestul preventiv pentru Elena Udrea

by I. B.

În motivarea deciziei de arestare preventivă a Elenei Udrea, judecătorii o pomenesc şi pe Roberta Anastase, care ar fi fost martor la o discuţie privind o mită primită de Udrea.
Declaraţia lui Adrian Gărdean: „Nastasia Gheorghe, secretarul general al MDRT, a organizat o masă la o pensiune de pe Valea Prahovei. La această masă a participat şi doamna Udrea. Din câte îmi amintesc, la această masă a fost prezentă și Roberta Anastase, împreună cu prietenul/soțul ei de atunci. În cadrul acestei discuţii, doamna Udrea mi-a spus toate aspectele financiare, în legătură cu plăţile care urmau să se facă către S.C. Termogaz Company S.A. Mi-a spus că va fi nevoie ca în schimbul derulării contractului, să dăm înapoi nişte bani prin contracte de sponsorizare”.

Consilierul Ştefan Lungu ar fi intermediat şi o altă tranzacţie ilegală de 200.000 de euro. Potrivit judecătorilor, el ar fi primit banii într-o pungă de la omul de afaceri Adrian Gărdean. Suma ar fi dat-o mai departe lui Gheorghe Nastasia, dar acesta nu i-a înmânat-o Elenei Udrea pentru că nu ştia nimic despre bani. Punga s-ar fi întors la Gărdean prin acelaşi consilier, scrie Știripesurse, potrivit b1.ro

sursa-ampress.ro

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.