Home Actualitate Iohannis, după consultările cu partidele: Am obţinut consensul ca bugetul Apărării să atingă 2% din PIB din 2017

Iohannis, după consultările cu partidele: Am obţinut consensul ca bugetul Apărării să atingă 2% din PIB din 2017

by Ioana Popescu

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după primele consultări cu partidele parlamentare din mandat, că a propus pentru prima dată în 25 de ani de la Revoluţie, încheierea unui acord asumat de întreg spectrul politic, pentru domeniul Apărării şi că a obţinul consensul în acest sens, informeaza Mediafax.

Preşedintele a anunţat că a încheiat primele consultări cu partidele parlamentare de la preluarea mandatului său de preşedinte, arătând că a considerat ca necesar ca prima temă pe care să o supună dezbaterii să fie cea a ”consensului politic pentru asigurarea unei finaţări corecte a Armatei, respectiv bugetul Apărării”, titreaza sursa citata.

”Am chemat astăzi partidele la consultări pentru a le propune pentru prima dată, în 25 de ani de la Revoluţie, încheierea unui acord asumat de întregul spectru politic, pentru domeniul Apărării”, a afirmat şeful statului, precizând că ”a obţinut consensul necesar pentru ca bugetul alocat Apărării să atingă nivelul de 2% din PIB în 2017”.

You may also like

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.