De la greva foamei, la greva gandirii. Cum nu intelege democratia un om care ar trebui s-o apere

Stiam deja ca Parlamentul in exercitiu, incropit la finele anului 2012, e cel mai larg si, implicit, cel mai slab calificat de pana acum. De la orginile parlamentarismului romanesc si pana in prezent, dupa cum releva biografiile, proiectele de lege si rechizitoriile DNA. Stiam deja ca sigla USL a trimis in legislativ pe oricine, asa cum oricine sau orice ar fi fost ales, de s-ar fi asezat pe listele Uniunii. Caci nimeni n-a ales oameni, si niciun om n-a fost ales multumita siesi. A fost aleasa, in viu, coalitia anti-Basescu, asa cum, la sfarsitul anului 2012, lupta impotriva presedintelui Romaniei era considerata o cruciada. Si, stim cu totii din cartile de istorie, crimele cavalerilor cruciati erau iertate din oficiu, gratie scopului nobil, sfant!, caruia serveau.

Stim aceste realitati, asa cum si liderii partidelor politice stiau ca, de la secretare, amante, sportivi, cantareti, clovni si alte personaje greu incadrabile, oricine ar fi fost pus, cu mana sau alt membru functional, intr-un colegiu USL ar fi devenit membru al Parlamentului Romaniei.

Ca multi dintre alesi erau straini de realitatile politice, de logica parlamentara sau de coerenta gandirii legislative, am aflat pe parcurs. Dar ca intr-un moment patat cu sange de jurnalisti un parlamentar roman crede ca subiectul potrivit dezbaterii este „limita libertatii de exprimare”, ei bine, asta nu ne-am fi asteptat. Nici macar de la cineva care, dincolo de cafeluta matinala – care nu-i aliment, ni s-a explicat, ci act social – si-a asumat greva foamei impotriva unui regim politic.

Ne zice acelasi parlamentar, ajuns intre timp vicepresedintele unui partid de care-si agata Victor Ponta cheile masinii de curse, ca libertatea presei are o limita. Nu scuza crimele teroristilor, ar fi prea mult chiar si pentru domnia sa, dar gaseste o vina si ziaristilor. Ne arata, printr-un sofism absolut, ca nu exista „libertate absoluta a presei”.

„Nu, domnilor, libertatea presei nu este absolută. Nu trebuie dictate legi în acest sens. Există ‘legea bunului simț’. Fiecare om care are un creion în mână și publică trebuie să aibă în vedere și dreptul meu (sau al oricui, de aiurea) la demnitate, la onoare… dreptul la libera exprimare (nu numai al ziariștilor) ar trebui să se oprească (măcar ca o dovadă de bună educație) acolo unde începe dreptul celui de lângă tine… Îmi pare rău. Regret asasinarea lor. Mais, ‘je ne suis pas Charlie'”, concluzioneaza senatorul PC Cristiana Anghel.

Poate nici libertatea votului nu ar trebui sa fie absoluta, completez eu, in conditiile in care, igienic si mult mai sanatos ar fi ca, atunci cand vreun inconstient se pregateste sa voteze un afon politic sa fie indrumat discret – sau nu! – in afara sectiei de votare. Astfel, dreptul fiecaruia dintre noi la demnitate ar fi respectat, nefiind obligati sa ne asumam ca „lideri”, si sa platim ca atare, persoane care ne provoaca o vaga senzatie de jena.

Insa ceea ce nu intelege distinsa doamna parlamentar – cocotata pana in halucinanta functie de vicepresedintele de partid parlamentar! – e ca libertatea de exprimare chiar se opreste undeva. Acolo unde incepe legea, nu teava kalasnikovului.

Exista o lege, nu a bunului simt, ci a statului roman – sau francez, german, bulgar etc. – care defineste unde anume „incepe” dreptul celuilalt. O lege care, odata incalcata, atrage sanctiuni. Penale sau civile, in functie de dispozitia periodica a Curtii Constitutionale. Insa cand pentru o astfel de fapta pedeapsa e moartea, nu despre limitele libertatii de exprimare trebuie sa discutam, ci despre diferentele culturale, in cel mai bland caz.

Moartea nu este o optiune de revansa in mentalul colectiv european. Asa cum nici taierea mainii nu poate fi o sanctiune pentru furt decat in teoriile justitiare ale tatelor din Obor. Care (inca) nu-s parte a Legislativului. Democratia europeana, dincolo de dreptul de a protesta – inclusiv prin greva foamei – impotriva unui regim politic pe care-l consideri „criminal”, desi nu te-a trimis sa termini Canalul inceput de comunisti si nici nu te-a executat in piata publica dupa ce l-ai ultragiat in platourile Antena 3, iti impune sa accepti jignirile, lezarea demnitatii, obscenul si calomniile pana la o decizie definitiva si irevocabila a instantei de judecata. Un drum lung, plin de dezamagiri, in care imaginea publica iti poate fi sifonata, familia si credinta tarate intr-un spectacol al injuriilor, dar pe care trebuie sa-l traversezi pentru a ajunge la borna limitei libertatii de exprimare: justitia infaptuita de magistrati prin codurile penal si civil, nu de mascati prin cartusele unui AK-47.

Acesta-i principiul democratiei pe care cei 588 de insi unsi de votul universal, sau cati or mai fi ramas dintre ei dupa razia DNA, au fost trimisi in Parlament sa-l apere. Pentru ca reevaluarea drepturilor si libertatilor cetatenesti nu-mi amintesc sa fi gasit in platforma program a vreunui candidat. A vreunui candidat care a si prezentat, din bunul simt invocat de doamna senator, un astfel de program in campania electorala.