Sărbătoarea Nașterii Domnului, cunoscută și sub denumirea de Crăciun, nu a fost prăznuită de la început pe 25 decembrie. Până în a doua jumătate a secolului al IV-lea, Nașterea Domnului a fost serbată în aceeași zi cu Botezul Domnului, pe 6 ianuarie. Crăciunul a fost sărbătorit pentru prima dată separat de Botez, în jurul anului 375, pe 25 decembrie, în Biserica din Antiohia.
Ziua de 25 decembrie a fost introdusă ca dată de serbare a Nașterii Domnului și în Biserica Alexandriei, apoi în cea a Ierusalimului, în prima jumătate a secolului al V-lea. Cu timpul, s-a generalizat în întreaga creștinătate.
Prin serbarea Crăciunului pe 25 decembrie, a fost posibilă și înlocuirea cultului închinat lui Mithra, zeul soarelui. Sărbătoarea păgână era legată de solstițiul de iarnă, 22-23 decembrie, considerată a fi momentul în care se naște Soarele, numită Dies natalis Solis Invincti – Ziua de naștere a Soarelui nebiruit. Sunt istorici și liturgiști care susțin că sărbătoarea Nașterii Domnului a existat înaintea celei păgâne. Aceștia afirmă că Aurelian a introdus în anul 274 sărbătoarea închinată lui Mithra, ca o încercare de a înlocui Crăciunul. Ei țin seama de mărturiile provenite din arhivele romane, care indică data de 25 decembrie ca zi a recensământului imperial la care Fecioara Maria și Dreptul Iosif au participat.
În troparul praznicului, Hristos e numit „Soarele dreptății”, „Răsăritul cel de sus”: „Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoștinței; ca întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slava Tie”.
Noi suntem obișnuiți să vedem soarele ieșind parcă din pământ și apunând în același fel. Dar e cazul să privim acest răsărit altfel, căci e „Răsăritul de sus”. Prin acest răsărit, lumea primește lumina neînserată, lumina pe care întunericul nu o mai poate cuprinde. Este cazul să reținem că Hristos nu este luminat, căci nu este creat. El nu simte lumina venind de la altcineva, căci El însuși este Lumina. De aceea mormântul Său a rămas gol, semn că firea omenească a fost creată să se împărtășească de lumină, nu de întuneric.
Nașterea Domnului nu a înlocuit doar sărbătoarea păgână închinată lui Mithra, ci și Saturnaliile (sărbătoarea lui Saturn) și Juvenaliile (sărbătoarea tinerilor sau a copiilor), care făceau parte din sărbatorile de iarnă. Inițial, Saturnalia era celebrată într-o singură zi, pe 17 decembrie. Cu timpul, sărbătoarea s-a extins, ajungând să dureze o săptămână întreagă. La Saturnalii, orice respect față de lege și moralitate dispărea complet. Sărbătoarea era un prilej pentru sclavi să mănânce, să bea și să se distreze împreună cu stăpânii.
Pentru că vine sărbătoarea Crăciunului, e cazul să reamintesc că Dumnezeu Se întrupează și rămâne Dumnezeu. Nu a avut trup aparent și a unit în Sine firea umană cu cea divină într-un mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit. Din iubire. Să nu uităm că iubirea lui Dumnezeu față de cel mai mare păcătos, e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt față de Dumnezeu, dupa cum spunea Părintele Arsenie Boca.( crestinortodox.ro)
