Prospecțiunile geologice au reînceput în mai multe zone din țară. În curând, nu o să mai rămână niciun colț din România unde să nu existe o sondă. Cine, când și cui li s-au dat autorizații, sunt întrebări la care se pasează răspunsul de mai bine de 2 ani.
Zilele trecute, locuitorii satului Cârligu Mare din județul Buzău, s-au revoltat după ce o firmă face prospecţiuni pentru identificarea unor zăcăminte de gaze.
Oamenii sunt furioşi deoarece li s-au încălcat proprietăţile fără să li se ceară acordul.
Grădinile sătenilor au fost împânzite de cabluri şi ţăruşi, iar angajaţii unei firme de pază umblau pe uliţele satului cu bastoane de cauciuc şi îi ameninţau pe localnici.Unii săteni au tăiat cablurile şi au cerut lămuriri de la autorităţi. Au aflat că era datoria firmei de prospecţiuni să-i informeze pe localnici.Autorităţile spun că cei de la Prospecţiuni SA, firma care a câştigat licitaţia, poate desfăşura activităţi de explorare. deoarece are toate avizele în baza cărora Primăria le-a permis, verbal, accesul pe drumurile publice, relatează jurnaliștii de la TVR2.
Cât priveşte informarea populaţiei, sarcina îi revenea firmei de prospecţiuni, se menţionează într-un comunicat Romgaz:
„(…) obiectivul lucrărilor nu are legătură cu gazele de şist, dorindu-se doar localizarea zonelor de la suprafaţa solului corespunzătoare unor noi posibile acumulări de hidrocarburi convenţionale exploatabile (…). Conform prevederilor contractuale, prestatorul va respecta normele în vigoare referitoare la protecţia mediului şi la accesul în zonele de lucru având acordul proprietarilor„.
Localitatea Cârligu Mare face parte dintr-un perimetru unde Romgaz, unul dintre producătorii naţionali de gaze, deţine un acord de concesiune.