Salvamontiştii clujeni spun că întreaga operaţiune de salvare, care a durat multe ore şi a implicat foarte mulţi oameni, s-a desfăşurat într-un haos desăvârşit. Nimeni nu a centralizat informaţiile, iar acestea, dacă veneau, nu ajungeau apoi la cei implicaţi, conform antena3.ro.
Alessandra Stoicescu a prezentat miercuri, la „100 de minute„, raportul de activitate al celor de la Salvamont Cluj.
La 16.46, la jumătate de oră după apelul la 112, şeful salvamont i-a alertat că a fost un accident, dar nu le-a oferit detalii.
În următoarea oră, Salvamont Cluj vorbeşte la tefefon cu 112 ca să afle detalii şi cu echipele salvatoare ca să le alerteze.
La 17.50, 13 salvatori montani pleacă spre zonă, la Poiana Horea, şi se împart în două echipe. După două ore de la apelul iniţial, coordonatorul uneia dintre echipa încearcă să afle mai multe despre aria de prăbuşire şi face o teleconferinţă cu medicul Zamfir.
Bâjbâiala autorităţilor şi lipsa de comunicare între instituţiile statului a costat două vieţi.
La bord se aflau patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor -, o studentă şi doi membri ai echipajului de zbor – pilotul Adrian Iovan şi copilotul Răzvan Petrescu.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de un localnic, după o căutare de aproximativ cinci ore, la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi alţi localnici.