Verificările în cazul comisarului Traian Berbeceanu au început din luna iulie, astfel că fostul şef al BCCO Alba a fost deja audiat o dată din iulie şi până în septembrie, potrivit unor surse citate de Antena 3.
Reţinerea şefului de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Alba naşte polemici pe internet. Pagina de Facebook intitulată „Respect, Traian Berbeceanu„, a strâns peste 7.000 de like-uri în trei zile. Foarte mulţi oameni vorbesc depre Berbeceanu ca despre un poliţist dur, dar onest, care a aplicat legea, fără să se uite pe cine şi afacerile cui deranjează. Unii cred că tocmai de aici i se trage arestarea şi că acuzaţiile care i se aduc ar fi false. Nu toată lumea îl sprijină însă pe Berbeceanu. Sunt voci care susţin că ar fi mână-n mână cu interlopii.