Home Actualitate Un român, suspectat că l-a ucis pe scriitorul grec Menis Koumandareas

Un român, suspectat că l-a ucis pe scriitorul grec Menis Koumandareas

by I. B.

Un bărbat de naționalitate română în vârstă de 25 de ani a fost arestat marți, fiind suspectat de uciderea scriitorului Menis Koumandareas, unul dintre cei mai prestigioşi din Grecia, găsit strangulat la începutul lui decembrie în locuința sa din Atena, relatează AFP, citată de click.ro, potrivit ampress.

Prezentat la Parchet, bărbatul este suspectat de asasinat și tentativă de furt, urmează să fie prezentat unui judecător în vederea punerii sub acuzare, iar un presupus complice este căutat.

Scriitorul grec Menis Koumandareas, în vârstă de 83 de ani, a fost găsit mort, pe 8 decembrie, prezentând răni la nivelul gâtului şi a feţei, în locuința sa din Kypseli, un cartier popular din Atena.

Ușa apartamentului său nu a fost forțată, fiind luată în calcul ipoteza unui agresor cunoscut de scriitor.

Autor a peste 20 de romane, volume de nuvele şi eseuri, Menis Koumandareas a fost recompensat de două ori cu premiul de stat pentru roman din Grecia. Cărţile sale au fost traduse în numeroase limbi străine. De asemenea, a tradus în limba greacă mai multe cărţi scrise de autori celebri, printre care se numără Ernest Hemingway şi Scott Fitzgerald.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.