15 ianuarie, ziua nașterii lui Mihai Eminescu. Este momentul să ne reamintim ce spunea Eminescu despre proprietate.

“Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cum că încă aveţi ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat. Şi, daca ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e. Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernului”. (Mihai Eminescu, În numărul său din urmă…, Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 232)

“Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”. (Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 234)

Articol republicat

loading...

1 COMENTARIU

  1. Daca acest mare patriot atrăgea atenția puterii asupra vânzării pământului,de ce sa ajuns ca pământul României sa fie vândut străinilor?
    Acest fapt dovedește lipsa conștiinței de buni români a celor care 26 de ani au condus aceasta tara. Se observa ca tot ce au facut a fost pentru interesul lor personal. Constientizati și aveți grija patrimoniului național care a fost obținut cu multe jertfe și sângele Străbunilor noștri. Nu mai votați vânzători de neam și tara,Acordați încrederea voastră Aliantei Noastre pentru România,este singura speranța ca noi români și patria noastră sa ne revenim,sa punem bazele unei societăți drepte bazata pe buna credință de români a celor care ne conduc.

LĂSAȚI UN MESAJ