| Eu, un amarat de analist, am fost in stare sa semnalez, nu prin speculatii, ci prin informatii, ca exista un plan al Moscovei de destabilizare a Republicii Moldova. Am scris acest lucru intr-o dimineata. Si ce sa vezi? Dupa-amiaza a fost declansata criza. O criza care nu s-a incheiat nici acum. S-a intamplat la fel si in ceea ce priveste spatiul Schengen. Ieri am semnalat ca Guvernul Ciolos umbla dupa cai verzi pe pereti, solicitand includerea Romaniei in zona de libera circulatie, chiar in timp ce statele europene se pregatesc sa suspende Schengen-ul. Iar azi a sosit si stirea oficiala in acest sens. Intarit fiind de aceste prognoze corecte, imi permit sa lansez o tema noua, vizand Republica Moldova. In ce masura raspund autoritatile de la Bucuresti pentru ceea ce se intampla la Chisinau? Putini sunt cei care au remarcat o intrebare lansata de reprezentatii Germaniei, in legatura cu Republica Moldova. Berlinul este interesat sa afle care este procentul de romani din Republica Moldova. O intrebare cat se poate de corecta. La care inca nimeni nu a dat un raspuns precis. In Republica Moldova traiesc multe etnii, cele mai numeroase fiind etnia romana si etnia rusa. Dar exista si extrem de multe familii mixte. Ele unde pot fi plasate? Intrebarea lansata de la Berlin, in subtext, mai cuprinde o intrebare. In definitiv, cati dintre cetatenii Republicii Moldova doresc unirea cu Romania? |
La aceasta intrebare exista un raspuns generat de ultimele cercetari de piata. Maximum de unionisti au fost inregistrati relativ recent. Procentul este sub 25%. Deci, atentie! Doar un sfert din populatia Republicii Moldova doreste unirea cu Romania.
Se stie ca nu poate exista o casatorie fara consimtamantul ambelor parti. Ori, in acest caz, al ipotezei reunificarii, pana una-alta, nu exista decat dorinta noastra, a romanilor de dincoace de Prut. Romanii de dincolo de Prut, intr-o proportie de 75%, nu vor reunificarea. In schimb, sunt destui de multi cei care se gandesc la un cu totul si cu totul alt proiect politic. Si anume o alta unificare. A Moldovei. Crearea unei Moldova mari. Care sa includa Basarabia, Moldova romaneasca si Transnistria. Partizanii unui asemenea proiect pot fi identificati si la Chisinau si la Tiraspol si la Moscova si la Bucuresti. Din pacate, nu se stie, pentru ca nu a existat o cercetare de piata, cati adepti ai Moldovei mari exista.
Am urmarit o serie de dispute pe marginea presiunilor de la Chisinau. Presiuni care, in mod cert, sunt dirijate de la Moscova. Intr-un scop foarte precis. Acela de a readuce Republica Moldova in sfera de influenta a Federatiei Ruse si de izola Romania, si mai mult decat este izolata, in plan extern. Un fost consilier pentru siguranta nationala al ex-presedintelui Traian Basescu a afirmat, de pilda, ca punerea in discutie a temei reunificarii Moldovei cu Romania redeschide, in mod obligatoriu, si problema Ungariei mari. Adica a unirii Transilvaniei cu Ungaria. O asemenea teza marturisesc ca m-a socat. Nu atat fiindca ea vine in totala contradictie cu realitatile istorice, cu faptul ca, intotdeauna, etnicii romani au fost majoritari in Transilvania. Chiar conform tuturor statisticilor maghiare. In aceste conditii, cum ar putea sa se discute, astazi, la modul serios, despre o Ungarie mare? Aceasta este doar o tema predilecta a iredentistilor de la Budapesta si din Ardeal, precum si a strategilor in geopolitica de la Moscova. Este un santaj si nimic mai mult. In aceste conditii, cum este posibil ca o persoana care face politica la varf, in Bucuresti, sa gandeasca in acest fel si sa enunte asemenea teze?
Iata ca este posibil. Iar cazul Fota, nu este deloc singular. Ceea ce ma obliga sa analizez o serie de responsabilitati ale Bucurestiului legate de criza politica din Republica Moldova. Pentru ca, indiferent ce ar fi uneltit Moscova, aceasta criza politica profunda, insotita, evident, si de o criza economica si sociala, nu s-ar fi putut produce fara complicitatea autoritatilor romane.
O complicitate care exista atat prin actiunile autoritatilor romane, cat si, mai ales, prin inactiunile acestora. In ceea ce urmeaza, ma voi explica.
Anual, Romania acorda burse pentru 600 de studenti din Republica Moldova. In zece ani, cifra despre care vorbim se ridica la 6000 de tineri. Este in traditia fostei si actualei securitati, fostei si actualei securitati a Federatiei Ruse, dar si a oricarei securitati din lume, ca sa incerce racolarea unui numar cat mai mare de tineri, profitand tocmai de faptul ca, timp de mai multi ani, acestia isi fac studiile departe de tara lor natala. Pot fi supravegheati atent. Pot fi racolati. Pot fi instruiti. Pot fi antrenati. Pot fi verificati. Ar putea rata principalele doua servicii de informatii ale Romaniei o asemenea sansa? Cu certitudine, nu. In ceea ce priveste Republica Moldova, oportunitatile sunt si mai mari. De-a lungul ultimilor 25 de ani, un procent insemnat al celor care si-au facut studiile universitare in Romania, s-a regasit in structurile de putere de la Chisinau. In Parlament. In diferitele Guverne. In Primarii. In structurile militare si judecatoresti. Si chiar in compozitia serviciilor secrete de la Chisinau. Am fi naivi sa ne imaginam ca doar Federatia Rusa are agenti disimulati la nivelul conducerii politice si administrative din Republica Moldova. Ori in serviciile secrete de acolo. Si Bucurestiul are.
A existat chiar o competitie pe aceasta tema intre SRI si SIE. Din motive uneori diferite, alteori identice, ambele servicii au fost interesate sa racoleze studenti pentru a-i transforma in agenti acoperiti sau, in cel mai rau caz, in agenti de influenta. Ori daca asa stau lucrurile, si asa stau, suntem obligati sa ne punem cateva intrebari.
In conditiile in care, dupa Moscova sau chiar inaintea Moscovei, Bucurestiul dispune de un numar semnificativ de agenti la Chisinau, nu putem oare ajunge, in mod corect, la concluzia ca situatia de acolo a fost cunoscuta in profunzime si din timp? Si ca prognozele privind evolutia evenimentelor catre criza de acum erau perfect cunoscute, nu numai la Moscova, ci si la Bucuresti?
Sa continuam cu seria intrebarilor. Este logic ca serviciile secrete, chiar daca in anumite privinte lucreaza, in mod autonom, dupa principiul stat in stat, si-au indeplinit obligatia de a-i informa pe decidentii politici asupra situatiei de la Chisinau. Iar daca asa stau lucrurile, atunci ne putem intreba, pe buna dreptate, cum au actionat decidentii. Au facut un minimum efort de a preveni declansarea si desfasurarea unor evenimente dramatice in Republica Moldova? Da sau nu? I-au informat autoritatile statului roman pe partenerii euro-atlantici despre realitatile de la Chisinau? Da sau nu? Si daca raspunsul este afirmativ, atunci mai merita sa ne punem o intrebare. Cum se face ca, informat fiind, Bruxelles-ul a optat pentru a semna parteneriatul cu Republica Moldova si pentru a declansa un proces la capatul caruia sa se produca aderarea si integrarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana? In paranteza fie spus, sunt numai trei state din blocul estic pentru care a existat un verdict pozitiv al Uniunii Europene. Iar primul pe lista este Republica Moldova.
Daca admitem ca serviciile secrete au stiut, daca admitem ca au stiut si autoritatile de la Bucuresti si daca, in fine, admitem ca au stiut si partenerii nostri euro-atlantici, atunci, inainte de a pune o intrebare finala, mai trebuie sa admitem inca ceva. Si anume ca, prin cooperarea dintre serviciile secrete partenere din interiorul Uniunii Europene sau in relatia cu omologii de la Washington este de presupus ca si pe aceasta linie a existat o informare reciproca.
Intrebarea cea mai grea care trebuie pusa este de ce in aceste conditii, relatiile oficiale cu Republica Moldova s-au desfasurat ca si cand nimeni nu ar fi stiut ca acolo, sub actiunea unor forte interne si sub actiunea unor forte externe, exista un pericol iminent de colaps economic si de destabilizare politica? Si de disolutie a statului. Sau s-a stiut? Si daca cumva s-a stiut, atunci politica statelor democratice fata de Republica Moldova a fost de a dreptul criminala. La fel de criminala ca si cea a Moscovei.
Si ajungand la acest punct, nu am incotro si revin, din nou, la serviciile noastre secrete. Si la autoritatile statului nostru. Admitand ca asa ar fi, cum suna ipoteza de mai sus, nici SRI ori SIE si, cu atat mai putin, Guvernul si Presedintia nu ar avea dreptul, sub nicio forma, sa-i sacrifice, cu buna stiinta, pe romanii din Republica Moldova, unionisti sau neunionisti, pe altarul vreunui joc facut la inalt nivel intre Washington si Moscova ori intre Berlin si Moscova. Daca asa s-a intamplat, din nou, avem de-a face cu o politica criminala.
Dar daca, totusi, SRI si SIE nu si-au facut datoria? Daca in ciuda faptului ca au primit bugete mari si pentru a apara interesele Romaniei in Republica Moldova ele au actionat iresponsabil? Daca au stiut si nu au raportat? Daca si-au protejat ofiterii acoperiti care au dobandit, pe cai nu tocmai cinstite, inalte demnitati la Chisinau si averi colosale? Daca exista o retea paralela transnationala cu structurile statului de drept? Cum s-ar putea explica faptul ca fosti colegi de facultate la Iasi, care au stat chiar in aceleasi camere si care au fost racolati de cele doua servicii secrete, au ajuns cei mai puternici oameni de la Chisinau, uneori parteneri si alteori rivali? Nu cumva exista un razboi tacut intre SRI si SIE, care se poarta, nu numai pe teritoriul Romaniei, ci si in Republica Moldova?
Avem dreptul sa ne punem toate aceste intrebari? Sigur ca avem. Avem chiar obligatia. Si aceasta obligatie o au si autoritatile romane. In frunte cu presedintele Klaus Iohannis. Sunt convins ca o analiza la sange, din aceasta perspectiva, a activitatii celor doua servicii secrete este necesara si utila. Si poate, cu aceasta ocazie, se va discuta si despre teribila anomalie prin care s-a ajuns in situatia unica intre statele civilizate ca spionajul extern sa aiba un buget de sase ori mai mic decat spionajul intern. Poate ca daca s-ar fi intamplat ca in Germania sau ca in Franta, unde raportul este invers, am fi stiut mai multe lucruri importante despre ceea ce se intampla in Republica Moldova.
Sursa- corectnews.ro
