În ciorba politicii românești nu găsim decât accidental pătrunjelul verde al sincerității. Individul politic se califică, pentru a fi performant, mai întâi mincinos, iar munca lui de perfecționare nu sapă la doctrine, proiecte pentru patrie, nădușeală de anahoret pentru credința în cei mulți, ci spre a desăvârși calitatea sa de a minți spornic. Am văzut în seara asta trei politicieni, adunați într-o grămadă care-și dădea ghionți, din trei partide diferite și din trei curente de interes. Unul se cheamă cred Rădulescu, a candidat ultima oară ca pedelist, sub siglă falsă, fiindcă partidul era în scufundări ce păreau fără întoarcere. E un individ mic de statură, cu o privire lucios șmecheră, trecut prin băltoaca mai multor funcții bănoase, absent la amănuntul că-și schimbă mereu ideologia. Alături se găsea doamna Săftoiu care a fost un timp la Cotroceni, apoi a intrat în Parlament, convingându-i pe găzarii mei de pe Valea Cricovului Sărat că-i proteguiește de rele și arde vie pentru ei. A uitat. Se afla în platou și domnul Cătălin Ivan, acesta sigur de la PSD, pe el îl recunosc doctrinar fiindcă n-a avut vreme să-și schimbe cămașa intrând în garderoba altor partide. Toți trei păreau că polemizează sub supravegherea moderatoarei de la Realitatea TV. Ivan, care a votat curajos la recentul frecuș la vârf din partidul lui, împotriva excluderii celor trei, se simțea dator la fiecare intervenție să-l injure pe Iohannis. Mă rog, e dreptul lui de adversar politic, dar sasul încă nu și-a luat în primire postul. Mai mult, argumentele cu care încerca să-l mânjească erau cam strepezite și înrudite cu cele din campanie. Putea să rămână pe soclul votului din recentul conclav pesedist care-i conferea o anume demnitate. Revenirile injurioase la Iohannis, cu un Ponta jalnic și caraghios în spate, îi confereau ținuta de argat politic. Nici unul din cei trei n-a spus ceva memorabil, mă pregăteam să închid televizorul, când cel mai prost vorbitor din cei trei, cel care s-a ocupat de moșia lui Băsescu, a emis o cugetare care m-a făcut să tresar. Știți de ce, i-a zis el țâfnosului Ivan, plin de el ca o sticlă cu vitriol, a câștigat Iohannis? Fiindcă, întrebat dacă a fost la Chișinău, a spus adevărul, că n-a fost. Toți am fi mințit că am fost. El n-a mințit.
Așa e. Era o minciună la îndemâna oricărui profesionist al minciunii politice. Mi-l imaginez pe Băsescu în fața unei asemenea întrebări. Sau pe Ponta. Ambii ar fi spus, chiar dacă n-ar fi fost în viața lor la Chișinău, că umblă cu ochii închiși pe străzile capitalei Republicii Moldova pe care le știu ca pe buzunarele personale. Sasul a răspuns simplu că n-a fost, dar va merge când va fi președinte, ceea ce a și făcut. Contează mai mult adevărul dezavantajos decât minciuna care pare să te salveze? Aduce minciuna avantaje politice? Politicienii noștri, cei mai mulți, sug întruna la acest biberon cu bale.
În România, înainte de a intra în politică, individul exersează minciuna. Abia astfel, sigur că poate minți oricând, oricum, în orice împrejurare, intră în cenaclul farsorilor. Acest Rădulescu, profund antipatic de altfel, cu o carieră de minciuni în cârca lui politică, a subliniat un adevăr: Iohannis a câștigat prin naturalețea de a se prezenta cum e. Fiind sincer a adunat mai mulți adepți decât punând floricele unui neadevăr.
Am citit, după cele două dezbateri televizate în care s-a confruntat cu guralivul Ponta, analizele culților în cap conform cărora pesedistul l-a făcut praf, iar dacă până atunci publicul era nelămurit, a devenit în totalitate pontist. Că n-a fost așa ne-o spune rezultatul de la urne. A câștigat nu demagogia, minciuna, fățărnicia găunoasă, ci simplitatea și curajul de a te prezenta sincer în fața celor pe care te angajezi să-i slujești.
Partidele, toate, promit o uriașă reformă și primenire. Nu știu cum vor reuși. Le sugerez, dacă acest buboi n-a făcut metastaze, invadând întregul organism politic românesc, să încerce să spună, în orice împrejurare, adevărul. Putem trăi fără minciună în politică domnule Ponta? Pe Băsescu nu-l mai întreb, fiindcă l-am tot întrebat, ani și ani, fără folos. Puteți încerca domnilor politicieni. Nu se moare din asta. E un fel de călugărie. Imaginați-vă schimnici, în chilie, cu Dumnezeu deasupra. Ce ziceți? Poporul a reacționat extraordinar părându-i-se că a descoperit un politician care nu minte și poate că l-a găsit cu adevărat.
Articol publicat pe ampress.
