Home Actualitate Scandalul închisorilor CIA. Primele dezvăluiri că România ar fi găzduit închisori secrete au fost făcute în 2005

Scandalul închisorilor CIA. Primele dezvăluiri că România ar fi găzduit închisori secrete au fost făcute în 2005

by George Avram

Unul dintre cei mai periculoşi terorişti din lume a fost deţinut într-o închisoare secretă din România. Informaţia apare în raportul despre metodele de anchetă ale Agenţiei Centrale de Informaţii din Statele Unite, prezentat ieri în Senatul american, susţin reporterii de la Washington Post. Ziariştii spun că au dedus asta din document, deşi datele nu apar clar acolo. De altfel, nu este pentru prima dată când numele României apare în scandalul închisorilor secrete ale CIA. Primele dezvăluiri în acest sens, apărute tot în Washington Post, au fost făcute în urmă cu nouă ani.

Scandalul închisorilor secrete ale CIA dă târcoale României din noiembrie 2005. Atunci publicaţia Washington Post dezvăluia că mai multe state europene, printre care şi România, ar fi găzduit, din 2003, centre secrete de detenţie pentru teroriştii din Al-Qaida.

Acum, jurnaliştii americani revin cu precizări, pe baza raportului publicat de Senatul american marţi seară. Astfel, presupusa închisoare secretă a CIA din România ar figura pe harta lagărelor cu culoarea neagră, Polonia cu albastru, Lituania cu violet şi Thailanda cu verde.

„Noi, la Washington Post, ştiam despre asta de zece ani. Sunt interviuri, de-a lungul anilor, cu numeroşi oficiali şi am avut reporteri care au si vizitat locul din România unde aceşti prizonieri au fost ţinuţi. În acest raport nu sunt detalii noi despre aceste închisori, iar identificarea României, ca loc unde CIA a avut închisori secrete, nu este nouă, spune jurnalistul Greg Miller de la Washington Post.

Iar în Afganistan, unde ar fi existat mai multe centre de interogatorii, sunt folosite patru culori.

Potrivit Washington Post, printre cei care ar fi trecut prin închisoarea CIA din România ar fi ajuns, în mai 2005, şi un lider al-Qaida, despre care Agenţia Centrală de Informaţii credea că era al treilea în ierarhie, după liderul reţelei, Osama Bin Laden şi adjunctul lui.

Potrivit CIA, suspectul ar fi fost implicat şi în planificarea unor atacuri pe teritoriul american. Deşi supus aşa-numitelor „tehnici de interogare ale agenţiei”, nu a oferit informaţii importante, iar un an mai târziu a fost transferat la Guantanamo.

Un alt nume important este Mohamed, organizatorul atentatelor de la 11 septembrie din Statele Unite. Agenţia Associated Press susţinea anul trecut că el a fost ţinut într-o închisoare secretă de la Bucureşti.

„Aflat alături de alţi cinci deţinuţi de la închisoarea din Bucureşti, lui Mohamed i se cereau informaţii despre al-Qaida, sau teme, cum erau ele numite de ofiţerii CIA. Atunci când coopera, era recompensat cu bomboane”, relatea agenția de presă.

Tot în timpul detenţiei la Bucureşti, CIA i-ar fi permis lui Mohamed, licenţiat în inginerie mecanică, să realizeze schiţa unui aspirator. Era metoda CIA de a-l menţine sănătos din punct de vedere psihic, după ce fusese torturat în timpul detenţiei din centrul CIA din Polonia. Nu era singura metodă aptobată de CIA pentru a-l destinde pe Mohamed, o alta era lectura.

„În închisoarea din România, deţinuţilor li se ofereau cărţi. Potrivit foştilor oficiali, lui Mohammed îi plăcea seria Harry Potter. Ca măsură de securitate, după ce un deţinut termina de citit o carte, ofiţerii CIA verificau minuţios fiecare pagină pentru a se asigura că deţinuţii nu comunică între ei în acest fel”, potrivit Associated Press.

Oficialii de la Bucureşti au negat mereu existenţa în România a centrelor de detenţie CIA

La momentul în care CIA ar fi deschis închisori secrete în România, preşedinte era Ion Iliescu. Dezvăluirile jurnaliştilor americani par o surpriză pentru el, ca şi pentru alţi oficiali de la Bucureşti.

„Nu am avut cunoştinţă de aşa ceva. (Vi s-a cerut vreodată? Aţi avut o astfel de cerinţă?) Nu. Deci, nu m-am întâlnit cu această problemă în anii aceia”, a declarat fostul preşedinte, Ion Iliescu. 

„Am început deja să răsfoiesc primele pagini. Are 480 de pagini, poate va fi mai dificil de parcurs într-un interval foarte scurt şi sigur, sunt foarte curios şi eu ce există acolo”, a spus, la rândul său, ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Reacţia actualului ministru de Externe nu face decât să o continue pe cea a tuturor oficialilor români.

„Am facut inspecții inclusiv la anumite aeroporturi, fie că e vorba de Băneasa, de aeroportul Kogălniceanu sau Timișoara, nu am văzut nicio locație care să fi putut fi folosită în acest sens”, spunea Teodor Meleșcanu, fost șef al SIE.

sursa- digi 24

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.