Home Actualitate Povestea avocatului din Cluj care a cucerit internetul cântând „Vin colindătorii”, într-o biserică. „Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, leru-i ler” VIDEO

Povestea avocatului din Cluj care a cucerit internetul cântând „Vin colindătorii”, într-o biserică. „Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, leru-i ler” VIDEO

by S. Z.

Filmarea în care un avocat din Cluj, Călin Merca, şi un IT-ist din Bistriţa, Emil Floare, interpretează colindul făcut celebru de Tudor Gheorghe – „Vin colindătorii”, a ajuns viral în câteva zile. Călin Merca a povestit pentru adevarul.ro povestea clipului vizualizat de zeci de mii de români.

Cred că oamenii se identifică cu versurile colindului, de aceea are aşa de multe vizualizări”, a declarat Călin Merca 28 de ani, avocat stagiar şi absolvent de Teologie.

Pe lângă interpretarea celor doi tineri, pe care Călin Merca o pune pe seama acusticii extraordinare a mănăstirii Dumbrava din Alba, oamenii au fost impresionaţi de mesajul colidului scris de Radu Gyr („Vin colindătorii”) şi făcut celebru de Tudor Gheorghe.

„Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară, leru-i ler/ Tot în frig şi-n foame, tot cu mâini întinse, leru-i ler,/ Pe la porţi străine ce ne stau închise, leru-i ler”, un internaut a comentat: „Are cineva curajul sa îi contrazică?”.

Cred că oamenii se indentifică cu acei colindători şi cu mesajul colindului. Din colind reiese un sentiment de revoltă pentru toate nejunsurile pe care ni le-au princinuit conducătorii de-a lungul anilor. Pe de altă parte, conducătorii sunt oglinda poporului, noi toţi trebuie să ne schimbăm, dacă vrem să se schimbe conducătorii”

Am câţiva prieteni foarte buni cu care, de trei ani de zile, în ajun de Sfântul Nicoale mergem la Mănăstirea Dumbrava, în judeţul Alba, pentru a duce pacheţele copiilor de la orfelinat şi bătrânilor de la azilul din incinta mănăstirii. Strângem în fiecare an bani şi alimente de la cunoştinţe, prieteni, oameni cu inimă bună”, povesteşte Călin. După ce au împărţit pacheţelele, un prieten l-a rugat să cânte colindul în biserica mănăstirii şi a înregistrat interpretarea. „Biserica are o acustică deosebită şi asta a contat mai mult decât vocile noastre. Eu şi Emil cântăm acest colind de vreo trei ani în grupul Axios şi ne place foarte mult”, spune clujeanul.

 

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.