Home Actualitate Măsuri fără precedent în Bucureşti şi în ţară:Spaţiul aerian a fost restricţionat. S-a dat alarmă de gradul zero pentru poliţiştii din Capitală şi din Ilfov pentru miting

Măsuri fără precedent în Bucureşti şi în ţară:Spaţiul aerian a fost restricţionat. S-a dat alarmă de gradul zero pentru poliţiştii din Capitală şi din Ilfov pentru miting

by Ioana Popescu

Alarmă pentru toţi poliţiştii din ţară, înaintea mitingurilor de miercuri. În Capitală şi în Ilfov este alarmă de gradul zero, iar în restul ţării de gradul 1. Liderii sindicatului Poliţiştilor au anunţat că ordinul a fost semnat chiar de Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. În plus, jurnaliştii care au încercat să filmeze din elicoper nu au reuşit din cauza restricţiilor de zbor.

„Conform prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi în aplicarea prevederilor Planului general de măsuri pentru prezervarea ordinii publice, în situaţia desfăşurării unor manifestaţii de protest, de amploare sau cu risc public, generate de nemulţumiri de ordin economico-social al diferitelor categorii de populatie, ministrul Administaţiei şi Internelor, Constantin-Traian Igaş, a ordonat, începând cu data de 26 octombrie, instituirea măsurilor stabilite pentru gradul I în unităţile implicate în aplicarea măsurilor şi executarea misiunilor destinate menţinerii şi asigurării ordinii şi siguranţei publice”, se arată într-un comunicat al MAI remis miercuri.

Măsurile pentru gradul I de siguranţă implică „asigurarea condiţiilor strict necesare pentru sporirea vigilenţei şi eficienţei în executarea misiunilor permanente”, precizează sursa citată.

De asemenea, gradul I înseamnă îndeplinirea misiunilor temporare, determinate de evoluţia evenimentelor, în timp cât mai scurt.

Totodată, sunt prevăzute „asigurarea continuităţii conducerii unităţilor implicate în afara orelor de program în unitate, întărirea serviciului de zi, precum şi asigurarea permanenţei la domiciliu a cel puţin o treime din efectivul fiecărei unităţi”, arată MAI.

Protestul din Capitală a început la ora 10.00, în faţa Guvernului. Confederaţiile sindicale spun că aduc în Capitală peste 100.000 de oameni care vor cere demisia întregului Guvern, acest miting, al doilea ca amploare de după 1991, desfăşurându-se în aceeaşi zi cu votul moţiunii de cenzură.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.