Home Actualitate Motocicliștii lui Putin, interziși de Guvernul Poloniei

Motocicliștii lui Putin, interziși de Guvernul Poloniei

by George Avram

Guvernul polonez a anunțat că nu permite clubului de motocicliști „Lupii Nopții” să tranziteze Polonia în drum spre Berlin cu ocazia manifestațiilor de 9 mai.

Rusia a protestat ferm față de hotărârea Varșoviei, acuzând un „substrat politic”.

Polonia a explicat că le interzice motocicliștilor ruși intrarea în țară pentru că nu a primit suficiente informații privind programul și intinerariul membrilor clubului.

Ministerul polonez de Externe spune că a fost înștiințat oficial în urmă cu o săptămână în legătură cu planul motocicliștilor și nu a avut timpul necesar pentru a organiza temeinic evenimentul și pentru a proteja participanții

„Lupii nopții”, un club de motocicliști din Rusia recunoscut pentru legăturile sale cu Kremlinul, plănuiește ca pe 9 mai, de Ziua Victoriei, să facă o plimbare până la Berlin, tranzitând Belarusul, Polonia, Slovacia, Austria și Cehia.

Proiectul este considerat o încercare de a recrea marșul Armatei Roșii până la Berlin după înfrângerea Germaniei Naziste.

Ministerul rus de Externe a răspuns că motivul invocat de Polonia pentru a le interzice accesul „Lupilor Nopții” este un „pretext” și o „minciună”.

Foto: cc/Wkimedia Commons

sursa- dcnews.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.