Home Actualitate Medalii de aur şi bronz, obţinute de elevii români la Olimpiada de Geografie din Taiwan

Medalii de aur şi bronz, obţinute de elevii români la Olimpiada de Geografie din Taiwan

by Ioana Popescu

Anunţul a fost făcut de ministerul Educaţiei.

Elevii români care au participat la Olimpiada Internaţională de Geografie desfăşurată în Taiwan au obţinut trei medalii, dintre care două de aur şi una de bronz, anunţă, joi, Ministerul Educaţiei.

O medalie de aur a fost câştigată de Cătălina Jugrăvescu, din clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovary” din Râmnicu Vâlcea, care la ediţia anterioară a obţinut medalia de argint.

Cea de-a doua medalie de aur a revenit lui Alexandru Barbu, clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, care a repetat performanţa din 2009.

Medalia de bronz i-a revenit lui Constantin Popa, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni.

Pe lângă aceste distincţii, Alexandru Barbu a obţinut şi titlul de campion mondial la individual, în vreme ce Cătălina Jugrăvescu s-a clasat pe locul al III-lea în ierarhia generală. Ediţia din acest an a reunit 108 participanţi din 27 de ţări.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.