Home Actualitate Kovesi confirmă dependența de interceptări: Decizia CC privind legea Big Brother ne afectează în cauzele cu fapte de corupţie istorice

Kovesi confirmă dependența de interceptări: Decizia CC privind legea Big Brother ne afectează în cauzele cu fapte de corupţie istorice

by George Avram

Şeful DNA, Codruţa Kovesi, a declarat că decizia CC privind declararea neconstituţională a legii „Big Brother” va afecta destul de mult activitatea anchetatorilor, în special pentru „faptele de corupţie istorice”, precizând că, în premieră, Curtea le spune magistraţilor cum să administreze probe.

„În primul rând, decizia (Curţii Constituţionale privind declararea neconstituţională a legii de reţinere a datelor personale) are putere de lege, cu efect pentru viitor. Va trebui să o aplicăm. Am făcut şi noi o analiză asupra modului în care ea trebuie interpretată şi aplicată. Motivarea este extrem de amplă, merge foarte mult în detaliu, chiar până la elemente de cum magistraţii trebuie sau nu să folosească probe. Pot doar să spun că această decizie ne va afecta destul de mult activitatea, în special pentru faptele de corupţie istorice, cum le denumim noi, adică fapte de corupţie care s-au petrecut în decursul anului anterior, spre exemplu, sau în decursul anilor anteriori, şi este extrem de dificil să mai obţinem astfel de informaţii”, a spus Codruţa Kovesi, la conferinţa „Towards a Gold Standard in Governance, Transparency and Anti-Corruption in Post-Communist Societies”.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a arătat însă că pentru cauzele care sunt în investigare în acest moment sau pentru viitor, decizia CC nu creează probleme.

„Apreciez că noul Cod de Procedură Penală oferă suficiente garanţii pentru modul în care se utilizează şi se folosesc aceste informaţii, însă pentru cazurile de corupţie care s-au săvârşit anterior, sigur va fi o problemă”, a adăugat Kovesi.

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, a declarat că SRI consideră îngrijorătoare decizia CC privind declararea neconstituţională a legii de reţinere a datelor personale, arătând că Serviciul are o limitare care poate afecta activitatea în planul securităţii naţionale.

Curtea Constituţională a decis, în 8 iulie, că Legea 82/2012, cunoscută drept legea ”Big Brother”, este neconstituţională, hotărârea fiind luată în unanimitate.

Conform unui comunicat al CC, cu unanimitate de voturi, Curtea ”a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale”.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.