Home Actualitate A devenit prost sau neam prost Crin Antonescu?

A devenit prost sau neam prost Crin Antonescu?

by Lucian Avramescu

Am citit, acum un minut, un text care ar fi, cică, spus pe gură de Crin Antonescu, personaj de care viața mea de, să-i zicem, chibiț al politichiei, a fost legată chiar sufletește. Cu excepția unei înjurături, fiindcă prea dispăruse prin excursii, lăsând românii României la cheremul lui Traian Băsescu, în general mi-am exprimat simpatia pentru Crin Antonescu. Era, cum să zic, altfel. Am citit acum o știre publicată de site-ul știripesurse.ro și reluată de redactorii mei de la AMPress în care vorbește, cuvântează, se exprimă, Crin Antonescu. E un text, iertați-mă, dar așa îl percep, cel puțin cretin. Antonescu, cel mai strălucit vorbitor din politica românească post 89, cuvântează ca o vacă. Spune, în două fraze, de cinci ori ”chestie”, cuvânt de care se sprijină incultura copiilor repetenți ai școlilor contemporane. Se dă mare, că l-ar fi sunat Ponta, dar el nu votează pe nimeni, nici pe colegul de partid Iohannis și nici pe colegul de giumbușlucuri politice Ponta, că el e președintele tăcerii. Vorbește dezlânat încât cred că ăia de la știripesurse ori au comis o minciună și o măgărie, ori Antonescu a spus ce a spus și era beat. Cum dracu poți vorbi atât de prost, de aiurea, de bleg, înghesuind într-o neputință un personaj, o personalitate, de  care s-au lipit speranțe și elanuri? Crin Antonescu tace de multă vreme. Să fie sănătos. Să tacă. Tăcerea lui, pentru care eu am încasat mii de înjurături, părea legitimă. Azi a vorbit și dacă vorbele sunt ale lui, pare că nu e Crin Antonescu, cel pe care-l știu și l-am admirat cu vorbele mele puține, ci un bou îngâmfat. Tot trag nădejde că declarația lui, cu ”chestiile” în care el e președinte, președintele nimănui, sunt false, iar ziariștii i-au pus în gură vorbe care nu-i aparțin iar îngâmfările de neam prost sunt culese din apele vâscoase ale propagandei.

Test publicat pe ampress.ro

You may also like

6 comments

Bogdan 11 noiembrie 2014 - 12:10

https://vocaroo.com/i/s1hU7xVrDp3G
Link-ul cu inregistrarea audio. 🙂

Reply
Coman Ioana 11 noiembrie 2014 - 13:19

Prost (proasta) am fost eu ca am crezut in slova dumitale manipulatoare.
Banuiam, si ma intrebam cand va veni momentul sa va dati arama pe fata.

Reply
Maria 11 noiembrie 2014 - 14:13

Domnule Avramescu, exact aceasta intrebare mi-o puneam, si eu, mai ieri. Nu pot sa cred ca, un fost presedinte de partid si INCA membru al partidului (nu am auzit sa-si fi dat demisia si din PNL!) se poate comporta asa cum se comporta, de cateva luni incoace, Crin Antonescu. Indiferent ce s-a intamplat in PNL la alegerea candidatului pentru prezidentiale, nu pot sa nu te implici intr-un moment atat de important cum este acesta, DACA TOT CE NE-A FACUT SA CREDEM DESPRE EL a fost adevarat ?! Nu te poti supara, (iertare pentru exprimarea neacademica), „ca vacarul pe sat” pentru simplul motiv ca nu tu ai fost cel ales. Nu vreau sa cred ca si Crin Antonescu a fost „un vanator de functii”! Dar asta lasa sa se intrevada acum. Deci, i-a pasat vreodata de aceasta natie sau orgoliul lui este mult mai important? Cred ca a dezamagit pe foarte multa lume si este trist ca si-a ratat viitorul (este clar ca nu mai are nici un viitor politic !) pentru orgoliul sau nemasurat ! Il credeam mult mai inteligent dar, orgoliul nemasurat si fara rost, nu este „bun partener” cu inteligenta. Acele discursuri fulminante care ne-au uns pe suflet, se pare ca erau doar VORBE !!! FAPTELE ne spun cu totul altceva, din pacate.

Reply
zelea 11 noiembrie 2014 - 14:40

Am citit si eu o stire data de antena 3, cum ca ar fi dat un interviu nu stiu la ce post de radio anonim, si ca ar fi facut niste afirmatii… Dar, ca suport a celor mentionate in articol, erau date cateva farze spuse de Crin Antonescu, acum vreo doua luni, intrun interviu tv si nicidecum o inregistrare din acel interviu la care se facea referire in articolul cu pricina. Parerea mea, ca este o manipulare prin rastalmacirea adevarului.

Reply
Calin 11 noiembrie 2014 - 22:53

Dupa dezbaterea din seara (de la Realitatea TV) asta d-le Avramescu ar trebui sa va cereti scuze d-lui Crin Antonescu !!!

Reply
alex 12 noiembrie 2014 - 10:13

Mai lasati-l, doamne iarta-ma, in pace! Si cand nu face nimic, tot e rau! V-ati obisnuit atat sa il injurati ca ati ajuns sa o faceti in mod reflex.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.