53
Femeia sinucigașă, care a stat 36 de ore, pe balustrada morții, indecisă dacă trebuie să se arunce sau nu în gol, a fost găsită vinovată. N-a cooperat cu salvatorii, n-a răspuns sugestiilor psihiatrilor chemați la fața locului, n-a fost sensibilă la galoanele care-și lustruiau în soare epoleții, pe trotuar, așteptând să iasă din tură și să vină schimbul. Toate aceste lucruri au fost spuse, desigur cu alte vorbe, mai meștere, de doctorul Arafat, adjunct la Interne, părinte al SMURD-ului. Țin la munca doctorului Arafat, cu toate că n-am înțeles de ce se tot ministrește, ba pe la Sănătate, ba pe la Interne, când ar fi trebuit să-și vadă de invenția lui salvatoare și să-i lase pe politicieni să răspundă și să plătească pentru atâtea nesimțiri. Domnul Arafat, de când a ieșit lumea în stradă pentru el, e utilizat ca un tirbușon de desfăcut sticle sub presiune de toate partidele și în toate împrejurările. Cade un avion nu pe lună, ci pe pământul nostru, la trei pași de buricul unui general telefonic, și în loc să iasă să dea explicații generalul care comandă ascultările, majoritatea ilegale și abuzive, e trimis să cuvânteze Arafat. Stă atârnată în gol o femeie și o sută de imbecili se uită la ea, incapabili să decidă dacă o salvează cu salteaua, cu plasa, cu elicopterul, cu lațul, iar la urmă de tot, după ce femeia se aruncă în gol, scârbită să mai aștepte să fie salvată și după ce toți grangurii puterii se pitesc prin vile montane, sfărâmându-și telefoanele, iese Arafat să dea explicații. Și dă și spune și lămurește. Doctore, sunt tentat să zic, mai taci, mai ține-ți gura, Dumnezeului, ca să nu zic mai rău. Țin și ținem la munca matale, te-am apreciat în scris, dar nu mai ieși în toate împrejurările să ne acuzi morții și să-ți salvezi șefii vii și grași și burtoși de nu se mai văd de osânză. Dacă ai intrat cu totul, până dinsus de urechi și de carâmbul moralei, în politică și nu mai ești doctorul salvator de vieți, ci o flașnetă, du-te învârtindu-te. Îi felicit, zici, pentru modul exemplar în care au acționat…Dacă întindeau plasa, femeia se agita, dacă umflau rahatul ăla pneumatic femeia ar fi sărit…Păi femeia a murit, omule!. Cum, dracului, au acționat exemplar și au făcut ce trebuia? Adică au lăsat femeia să sară în gol pe lângă lentoarea lor și merită Steaua Republicii toți incapabilii?
Ieși prea des doctore, mai mereu, încât riști să fii asociat cu nenorocirea și să devii sinonim al nenorocirii și explici pe ton egal, cu o persuasiune exersată, că morții sunt vinovați, iar țara asta din care faci și matale parte, nu are nicio răspundere și nicio vină, compusă fiind din tipi predispuși să moară. Așa, de capul lor. Înghețați în Apuseni, înecați în Siutghiol sau zvârlindu-se în gol de pe un bloc după ce au așteptat acolo 36 de ore cu nădejde poate, fiindcă dacă femeia era decisă să se sinucidă o făcea din prima clipă. Nu mai ieși doctore să-ți aperi șefii, fotoliile, ierarhiile puturoase și funcționale doar în gimnastica exersată a șpăgii, că se duce nouă mii de ani acea nobilă, frumoasă încredere în care te-am învelit. Nu mai ieși să spui idioțenii, fiindcă acum ai spus idioțenii, doctore. Ți-o reproșez cu amărăciune.
Articol publicat pe ampress.ro
