Domnul Crin Antonescu, de care se legase la un moment dat opțiunea mea încrezătoare în politicieni, a murit de multă vreme. Politicește, desigur. Altfel omul e sănătos, cu mintea sprintenă și agățată de el, ca un geamantan, așa cum îl știu. Aseară a reapărut la televizor să-mi spună că se retrage de tot. De unde să se mai retragă, fiindcă s-a tot retras? Din viața politică. Și eu care-l credeam demult retras! Ca atare, domnul Antonescu s-a mai retras o dată, mergând la notarul public, adică la mine, alegătorul anonim, și a semnat duminică seara de față cu Striblea și, firește, cu noi, cei care ne-am nimerit să-l vedem. Bun, felicitări! E ca la presimțirea morții. Închei acte și produci un testament pentru a nu încurca la împărțeală moștenitorii.
Cu toate că interviul se dovedea cu miez, n-am reușit să-l văd decât pe sărite. De dimineață am prins, între buletinul meteorologic și o știre cu Elena Udrea care va merge la Parlament să se apere, nu să prezinte moda, ca de obicei, și un fragment din ce nu văzusem aseară. Crin Antonescu a caracterizat politica. Gazetarul din mine n-avea pix, iar reportofon nu utilizez din lene. Dai înainte, dai înapoi, copiezi, nu-i o treabă care să-ți aducă mulțumire, decât dacă n-ai altceva mai bun de făcut. Ce-a zis de politică? Păi ce a zis mi-a mers la inimă. Nu fiindcă ar fi o bucurie, ci pentru că-i un adevăr. Politica noastră miroase fetid, e plină de ingoranți și incultură, e din belșug împănată cu hoți și imbecili. Vrând, nevrând, a zis fostul lider liberal, respiri și tu acest aer, trăiești în el. Cam asta am reținut eu, cu cuvintele marelui orator liberal sau cu ale mele, mai pleoștite, dar înrudite ca sens. Ideea era că înuntru pute. Pute rău.
Da, îl cred, îi dau dreptate și aștept ca urmașul lui la conducerea PNL, care-i acum președintele țării mele, domnul Iohannis, să aerisească odăile. Să nu se sufoce și el și, scârbit, să constate că în viață sunt și lucruri mai ispititoare decât politica, unul fiind, cum promite domnul Antonescu, acela de a scrie o carte. Klaus Iohannis deja a scris-o și a și vândut-o cu succes uriaș. Sper din toată inima să aibă același mare succes în opera deratizării.
Da, domnule Antonescu, îmi veți lipsi. Îmi veți lipsi din discursurile în Parlament, unde tronează acum moda ștearsă și bâlbâită a lui Zgonea și-mi vor lipsi volutele de spirit. Decizia personală, fiindcă înțeleg că la șirul său de demisii, ultima de rămas bun fiind aseară, nu l-a împins nimeni, ci personajul geamăn din interior, sinele care-i dictează deopotrivă calmul și enervările, a fost bine venită în ce-l privește. Nu-i salut însă eliberarea din cătușele politicii și igiena la care a recurs. O înțeleg la mine care am refuzat din start orice atingere cu politica. La el plecarea miroase nițel și a trădare. După ce ai acceptat să inspiri, cum să zic cu alte vorbe, nenorocitul de căcat politic, ieși acum la mal și lași îmbelșugata baltă de hoți și imbecili în voia sorții? Păi suntem și noi, plebea, fără voie, prin preajmă, victime condamnate olfactiv. Ideea că oricând, dacă va fi nevoie, îi poate sări în ajutor lui Iohannis și oricărui alt coleg cu care împarte felia aceleiași credințe, sună bine dar pare cam literară, semn că domnul Antonescu începe să scrie cărți. Aștept, ca membru vechi al Uniunii Scriitorilor, să-i dau o recomandare de primire. Am convingerea că va scrie interesant, cu toate că oratorii buni scriu mai puțin inspirat și invers.
Articol publicat pe ampress.ro
