Am citit, lângă cafeaua de dimineață, câteva știri să văd dacă redactorii de la AMPress dorm sau au așternut ceva demn de luat în seamă, mai ales că postează știrile agenției și pe conturile mele de facebook, ceea ce-mi aduce unori ponoase iar alteori mulțumiri nemeritate. Citesc că un extremist englez, lider politic, de ciotul numelui căruia m-am mai izbit, cel ce zicea că nu vrea să aibă vecini de casă români, a declarat de la tribună că medicii străini care nu știu bine limba engleză să fie concediați. Uite, mă, al dracului, am fost tentat să zic și chiar am zis! Doar p-asta n-o inventase! Apoi omul lucid din mine, ăla care poate fi așezat fără jenă sub calificarea asta, subțiat e drept, a început să disece știrea. Depistarea unei boli se face adesea, o spun profesorii și doctorii mari, după un lung și minuțios dialog cu pacietul pe chestiuni de nuanță a suferinței. Doctorul te tot întreabă, dacă e doctor și nu funcționar cu ora, și nu mai are 50 de inși la ușă. Te tot descoase cu o maieutică numai de el stăpânită, te pipăie, te ciocăne și uneori, înmănușându-se, îți poate vârâ și un deșt în popou, așezându-te într-o poziție caraghioasă dar convenabilă degetului lui care te inspectează prin plastic. Acest dialog de nuanțe, o spun tot marii profesori și dascăli de medici, poate depista mai iute decât un computer boala care te chinuie sau neboala, cea care uneori stă cuibărită doar în capul tău. Cum vorbește doctorul care nu știe decât o engleză aproximativă, cu pacientul băștinaș din Londra sau Liverpool? N-o fi având nițică dreptate și extremistul ăla din Camera cu aleși din Marea Britanie? Da, îmi zice un amic din București, are dreptate, dar noi de ce nu facem tot așa cu numeroșii doctori arabi și de toate națiile care bunghesc limba română, că de băgat deștul unde povestești tu, o pot face și pe tăcute? De ce nu sărim și noi la tribună cu concedierea? Fiindcă noi suntem, spre deosebire de politicianul englez, toleranți. A zis toleranți punând spațiu între silabe.
Na, unde dai și unde crapă! Are sau n-are dreptate englezul, dincolo de stridențele lui extremiste? Ce știu sigur e că Marea Britanie, prin goarna unor firme de la noi de recrutare de forță de muncă și printr-o înverșunată reclamă, a tot cerut din România asistente, moașe, doctori. Cei mai mulți din miile plecați în străinătate au ajuns în țara Albionului. Nu știu dacă la recrutare li s-a cerut să vorbească limba lui Shakespeare până la subtilități scriitoricești. Cert e că ni i-au luat, iar golul se simte în România. În materie de doctori arabi nu împărtășesc opinia amicului meu bucureștean, cel puțin în privința medicilor străini cu care eu am intrat, ca gazetar mai ales, în contact. Și Raed Arafat e arab și vorbește aproape fără cusur limba țării mele. Da, englezul, învățat să mănânce o pâine politică bună din înfierarea străinilor, mai ales români și bulgari, poate avea uneori dreptate. Să-i școlească, dacă tot i-au luat la ei, să le suporte niște cursuri de perfecționare a limbii engleze, fiindcă, într-adevăr, ca doctor, nu poți dialoga cu un bolnav cu suferințe sofisticate neștiind de ce se plânge bietul om. Chestia cu concedierea, zbierată în megafoane, sună ca-n lagărele naziste.
Articol publicat pe ampress.ro
