Am detestat, până la saturație, cuplul Băsescu-Udrea. Mi-au mâncat ani din viață și mi-au insultat prin desfrâu, minciună, opulență speranțele de a mă considera cetățean al unei țări care există. Ei, amândoi, m-au făcut să cred la un moment dat că am ajuns cetățean al unei foste țări. Și totuși, în pragul pușcăriei, Udrea a devenit, pentru mine, o femeie amărâtă. Au început să se stingă toate, să nu mă mai intereseze statutul ei de metresă de lux, căsătoriile de formă, iar prăduirea  țării, jefuită și de alții, să-și afle atenuările pe care ura față de un asasin le cunoaște când gâdele îi pune ștreangul de gât.

       Ieri seara, Elena Udrea, cocoțată de dragostea lui Băsescu mai sus decât cutezase împăratul roman care-și făcuse calul consul, mult mai sus, dându-i practic țara pe mână, a ținut un discurs, un ultim discurs, mi-am zis, de om liber. Urmează, dacă așa vor decide judecătorii, pușcăria care probabil nu va fi puțină. Discursul în fața Parlamentului putea fi prijejul de a rosti, înainte de a vorbi în fața completului de judecată, marile secrete pe care le deține. A vorbit cu perdea, prea cu perdea. Și totuși, niște lucruri cutremurătoare a rostit. A spus că țara e condusă de SRI. Că, înțeleg, fosta securitate ar fi la cârmă. Mai mult, nu  SRI-ul e răul, ci un singur individ, crud, diabolic, malefic, cel care-i în vârful instituției. Așa să fie? Poate nu-i așa. Dar dacă e așa? Câțiva parlamentari au dat să aplaude, apoi și-au blestemat gestul, uitându-se alături dacă nu i-a văzut cineva. Dar Udrea a spus și un lucru care cu certitudine e adevărat. Dacă în celelalte  mai e  de văzut, de analizat, de cercetat, aici era clar. A văzut orice muritor cu mintea la el. Comisia parlamentară care ”supreaveghează” SRI, condusă de unul cu față de alifie, scos parcă zilnic de la machiaj și coafor, Georgian Pop, a ieșit nu să răspundă întrebărilor grave care stăteau în competența ei, ci să tămâieze serviciile secrete. Coldea a vorbit înțepenit, cu o față împietrită și a spus ce  se spune într-o astfel de împrejurare. Că respinge tot. A respins și a șters-o. A rămas maimuțoiul ăsta care reprezintă, vezi Doamne, puterea poporului față de instituții. Față de orice instituție, oricât de fioroasă ar fi ea, dar supusă legii. Georgel sau Georginel Pop mi-a amintit de avocatul care-i apăra pe soții Ceaușescu la Târgoviște. Ăla, din avocat, devenise procuror. La Pop a fost invers. Pus  să ancheteze eventualele abuzuri ale șefilor serviciilor, ca procuror al poporului, a devenit sluga jernantă care făcea pantofii generalilor  SRI. Halal!

      Dar să mă întorc la Udrea. Muierușca asta plecată din mahalalele Buzăului, ajunsă călare pe cai mari, care-l rotea pe degete pe ăla de se dădea președinte (auzi, că ea îl informa, ea era sursa de încredere, iar Băsescu pe care-l suspectam că face și drege cu serviciile era un tolomac), după discursul ei presărat cu pilde, chemând parlamentarii să-și învingă frica și lașitatea, s-a întors hodoronc-tronc la tehnicile lui Nuțu Cămătaru. S-a uitat lung și galeș la camere și și-a apăsat un deșt pe o nară. Nu să-și sufle nasul fără batistă, ci să transmită, în limbaj mafiot, un mesaj. Cui?  ”Cuiva drag mie”, scrie ea pe facebook. Drag , așa a spus mereu, îi e Băsescu. I-a făcut, ca Samanta, un semn prin televizor că nu va da nimic  pe gură din ce știe, lui Traian, din care se trage?

     Dacă Elena Udrea rămânea la discursul rostit în fața parlamentarilor, bine  articulat, dar fără nimic concret, ne lăsa cu niște îndoieli. Așa și-a dat în petec sau, așa cum se spune în suburbiile de unde se trage, a dat cu mucii în fasole! Mucii ăștia o reașează unde a fost mereu, în lumea înalt interlopă, a marilor bandiți care au jefuit și jefuiesc România.

Text publicat de ampress.ro