Home Actualitate CRIZA DIN GRECIA: Băncile se vor redeschide luni. Plafonul la retragerile de numerar va fi menţinut

CRIZA DIN GRECIA: Băncile se vor redeschide luni. Plafonul la retragerile de numerar va fi menţinut

by I. B.

Băncile din Grecia se vor redeschide luni, iar restricţiile impuse în ultimele trei săptămâni vor fi atenuate, chiar dacă limita la retragerile de numerar va fi menţinută, fiind calculată pe săptămână, respectiv la 420 de euro, potrivit unei ordonanţe guvernamentale publicate sâmbătă.

De trei săptămâni, grecii pot retrage de la bancomate cel mult 60 de euro pe zi. Măsura luată în cadrul controlului capitalului financiar va fi menţinută, fiind stabilită de acum înainte la 420 de euro pe săptămână. Practic, un client grec va putea retrage, spre exemplu, 200 de euro într-o zi de luni, dar, până la finalul aceleiaşi săptămâni va putea scoate doar cel mult restul de 220 de euro.

În plus, începând de luni, băncile, închise din 29 iunie, se vor redeschide.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro. „Acordul este dificil, dar am evitat continuarea retragerilor activelor în străinătate. Am evitat un plan de strangulare financiară şi de prăbuşire a sistemului bancar. În această bătălie dură, am reuşit să obţinem restructurarea datoriilor”, explica premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras.

Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.