Home Actualitate Cine a participat la recepția dată de Traian Băsescu și care au fost marii absenți de la Palatul Cotroceni

Cine a participat la recepția dată de Traian Băsescu și care au fost marii absenți de la Palatul Cotroceni

by George Avram

În jur de 1000 de personae au fost prezente la recepția dată de președintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

Printre aceștia parlamentarii Vasile Blaga, Ludovic orban, Cătălin Predoiu, Liviu Dragnea, Elena Udrea.

Se pare că PSD a decis să nu participe, iar prezența vicepremierului Dragnea pare cu atât mai surprinzătoare.

Marii absenți au fost premierul Victor Ponta și președintele ales Klaus Iohannis care și-a petrecut ziua de 1 decembrie la Alba Iulia.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul recepţiei prilejuite de Ziua Naţională, că România şi poporul său au darul de a renaşte, în momentele cheie, şi de a reuşi să îşi adune toate resursele, toate energiile pentru a răsturna perspectivele cele mai întunecate.

”La 1 decembrie 1918, se înfăptuia România Mare prin revenirea Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei la România. Nu am fi trăit probabil niciodată acest moment fără existenţa unor bărbaţi de stat vizionari precum premierul Ion I.C.Brătianu, Regele Ferdinand Întregitorul sau generalii români care au condus marile bătălii ale unirii din Primul Război Mondial la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. 1 Decembrie 1918 este punctul de referinţă în veacuri al reunirii tuturor românilor în acelaşi stat. Istoria din acel moment ne învaţă că putem să răzbim în momente grele numai cu solidaritate şi coeziune, prin definirea coerentă a interesului naţional”, a arătat preşedintele Băsescu.

După discurs, Băsescu a fost înconjurat de cei prezenți, care au dorit sa vorbeasca cu acesta sau sa faca fotografii.

You may also like

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai recente

Actualitate

Economie

Stiinta

@2023 – Expres Magazin. Toate drepturile, rezervate.